Prezență la vârf a INCD INSEMEX la cea de IX-a Conferință a Organismului Internațional de Salvare Minieră

O delegație a INCD INSEMEX Petroșani formată din directorul general dr. ing. George Artur GĂMAN și directorul tehnic dr. ing. Daniel PUPAZAN au participat, la cea de IX-a Conferință a Organismului Internațional de Salvare Minieră – IMRB, manifestare științifică organizată în perioada 7-14 septembrie 2019, în Columbia.

Sub sloganul “Împreună, salvăm vieți”, 500 de participanți din 26 de țări s-au întrunit, obiectivul principal al Conferinței fiind dezbaterea problemelor emergente în ceea ce privește activitatea de salvare minieră, metodele de intervenție ale salvatorilor minieri, precum și instruirea personalului din unitățile miniere. Conferința s-a desfășurat în Bogota. Pe parcursul evenimentului au avut loc vizite la Stația de Salvare si Securitate Minieră din Ubate, la Uniminas Casablanca Tunel, precum și vizită tehnică la SENA National Mining Center.

”La întâlnirea reprezentanților din fiecare țară, au fost discutate subiecte legate de evenimentele de interes comun petrecute în ultimii doi ani, precum și planificarea locațiilor unde se vor desfășura următoarele conferințe, respectiv Australia în 2021 și Africa de Sud in 2023. Lucrările științifice prezentate în cadrul Conferinței au abordat teme precum intervențiile în situații de urgență, managementul operațiilor de salvare minieră, tehnologii în salvare minieră, psihologia în urgențele miniere”, a declarat dr.ing. George Artur Găman, care este și reprezentat al României în Comitetul Director al acestei entități. 

Aceasta ne-a mai informat că în cadrul workshop-ului “O echipă unită în salvare de vieți”, desfășurat sub egida acestui eveniment internațional, s-au dezbătut teme precum sustenabilitatea Organismului Internațional de Salvare Minieră, realizarea unui site web și direcții de comunicare, configurarea structurii executive a Organismului Internațional de Salvare Minieră, atragerea de membri și asociați ai Organismului Internațional de Salvare Minieră, precum și despre Competiția Internațională de Salvare Minieră – IMRC.

De asemenea, au fost prezentate ultimele noutăți în domeniul echipamentelor de protecție a respirației prezentate de companiile DEZEGA si DRAEGER, aceasta din urma prezentând ultima inovație în materie de echipament de protecție a respirației cu circuit inchis, BG Pro Air.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă INSEMEX Petroșani a participat cu lucrarea “Managementul activităților de intervenție și salvare la unitățile miniere din Romania” prezentată de dr. ing. George Artur GĂMAN, director general al institutului de cercetare din Valea Jiului, în cadrul sesiunii tematice “Salvare minieră și Operațiuni Manageriale de Sistem”.

Important de precizat este și faptul că INCD INSEMEX și România dețin, prin același dr.ing. George Artur Găman, calitatea de membru fondator al Organismului Internațional de Salvare Minieră.