Drumul lui Eminescu, de la Cimpa la Montreal

Home Cultură Drumul lui Eminescu, de la Cimpa la Montreal
Drumul lui Eminescu, de la Cimpa la Montreal

Poetul național al românilor, Mihai Eminescu nu a trecut niciodată granițele Europei, însă creațiile sale au făcut deja, preț de mai multe generații, înconjurul lumii. Numele poetului nepereche este cunoscut în orice comunitate culturală de pe mapamond, iar în cele mai îndepărtate colțuri ale globului pământesc, oamenii i-au închinat acestuia monumente menite să-i onoreze personalitatea.

Un astfel de monument a fost dezvelit, la finele săptămânii trecute pe Bulevardul Christofor Columb din metropola canadiană Montreal, în fața edificiului Catedralei Ortodoxe ”Buna Vestire” și a sediului Centrului Cultural Român din Canada. Inedit pentru noi, cei din Valea Jiului, este că bustul, realizat în mulaj de gips și turnat, mai apoi, în bronz a fost conceput în atelierul maestrului Petru Ilie Birău din cătunul petrilean Cimpa. Artistul, el însuși personalitate remarcabilă a culturii și artei contemporane din România, membru al UAP și Doctor în Arte Vizuale al Universității de Vest din Timișoara, a primit această misiune anul trecut când, tot la Montreal, a fost invitat să-și prezinte o expoziție personală de artă plastică.

”Am fost onorat de solicitarea pe care am primit-o din partea scriitorului Leonard Ionuț Voicu, Președintele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români și al Cenaclului ,,Mihai Eminescu” din Montreal, un mecena al culturii și artei românești de peste Ocean și mă bucur că am reușit să finalizez acest proiect așa încât dezvelirea bustului în bronz al lui Mihai Eminescu să se poată face la Montreal într-un moment în care se împlinesc 130 de ani de la trecerea în eternitate a genialului nostru poet și 18 ani de activitate a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români”, a declarat Petru Ilie Birău.

Lăudabil este în același timp gestul făcut de scriitorul Leonard Ionuț Voicu, Președintele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români și al Cenaclului ,,Mihai Eminescu” din Montreal, împreună cu familia, de a dona monumentul dedicat lui Mihai Eminescu și realizat de Petru Ilie Birău, Catedralei Ortodoxe Române ,,Buna vestire” din Montreal, păstorită de Preot Paroh Liviu Alexandrescu, astfel încât acesta să poată sta la loc de cinste și să poată fi admirat de toți iubitorii de cultură.

Felicitări, inițiatorilor și finanțatorilor acestui excepțional proiect cultural ce leagă România de Canada și Petrila de Montreal ! Felicitări, maestre Birău pentru deosebita creație !