Ilie Păducel ar putea reveni, din vara anului 2020 la conducerea Primăriei orașului Petrila. Cel puțin acesta este mesajul pe care l-a transmis liderul Organizației județene a PNL Hunedoara, Lucian Heiuș, la recenta întâlnire pe care a avut-o cu membri ai echipei liberale din orașul Petrila.
Liderul PNL Hunedoara își bazează argumentația pe rezultatele unui studiu sociologic efectuat, în această toamnă, în mai multe localități din Valea Jiului, în vederea desemnării candidaților acestei formațiuni politice pentru candidatura la alegerile locale de anul viitor. ”Ilie Păducel, candidatul PNL la primăria Petrila, este situat pe primul loc în recentul sondaj de opinie cu 48,50%, urmat de actualul primar cu 28,90%. Felicitări și spor la treabă domnule Păducel, Petrila are nevoie de dumneavoastră”, a spus deputatul Lucian Heiuș, președintele Organizației PNL Hunedoara.
Acesta a avut la finalul săptămânii trecute o întâlnire cu membri ai organizației PNL Petrila, cu care a discutat despre problemele acestei localități. La întâlnirea liberalilor petrileni a participat și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.