Sărbătoare cu familii de aur și de diamant, la Petroșani

Home Administrație Sărbătoare cu familii de aur și de diamant, la Petroșani
Sărbătoare cu familii de aur și de diamant, la Petroșani

Devenită deja un punct de reper pe agenda activităților publice ale autorităților locale de la Petroșani, Ziua Persoanelor Vârstnice a fost și anul acesta prilej de aleasă sărbătoare, la întâlnirea cu reprezentanți ai Primăriei și Consiliului local fiind invitați acei seniori ai comunității care, în această perioadă au acumulat peste o jumătate de secol de conviețuire în familie.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi s-a arătat și de această dată onorat de faptul că în municipiul Petroșani trăiesc atât de multe familii de aur și de diamant, care constituie un adevărat tezaur pentru întreaga comunitate. ”Modelul de viață al acestor familii și al acestor oameni cu adevărat reprezentativi este răspunsul categoric al faptului că, la Petroșani, valori precum munca și familie, respectul reciproc și dragostea, sunt la loc de mare cinste. Am mai spus acest lucru și cred cu tărie că exemplu pe care acești membri de onoare ai comunității noastre ni-l transmit, prin însăși performanța lor de viață și de familie, este un model pe care generațiile de astăzi și de mâine trebuie să-l cunoască, să-l înțeleagă și să-l adopte. Nu există dar mai de preț de la bunul Dumnezeu decât o viață trăită în familie, alături de cei dragi, cu sănătate și împliniri”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Anul acesta, la sărbătoarea seniorilor din Petroșani am consemnat și un eveniment demn de Cartea Recordurilor. Artizani ai unui excepțional record, cu 65 de ani de viață de familie, sunt cuplul Alexandrina și Tudor Pătrașcu. La cei peste nouă decenii de viață, cei doi petroșeneni se dovedesc plini de energie și de dragoste reciprocă, iar cu modestia caracteristică generației pe care o reprezintă, nu-și doresc decât ca frumoasa lor poveste de familie să-i inspire și pe ceilalți. Pentru performanța lor în căsnicie, care trece deja de ”nunta de diamant”, familia Pătrașcu a primit, în aplauzele asistenței prezenta la evenimentului dedicat seniorilor de la Petroșani, ”Diploma de fidelitate” și cadourile oferite de administrația locală.

De aceeași atenția s-au bucurat și familiile Maria și Paul Bărcan, Verginia și Vasile Ghiorțu (care au adunat în buchetul vieții de familie 60 de ani petrecuți împreună), dar și familiile care, în această vară, au sărbătorit deja ”nunta de aur” ce consemnează împlinirea a 50 de ani de la căsătorie. Acestea sunt familiile: Olga și Ioan Aruștei, Ștefana și Victor Bako, Ana și Constantin Ciobanu, Eva Margareta și Ioszef Kovacs, Maria și Vasile Lupu, Ghizela și Ion Micuța, Maria și Ștefan Miko, Cornelia și Petru Mucenic, Eugenia și Nicolae Niță, Ileana și Constantin Pavelonescu, Paraschiva și Nicolae Carol Rakoczi, Valeria și Iuliana Revnic, Maria Teodora și Arsente Ropan, Viorica și Grigore Ștefan, Rozalia și Șandor Vad, Paula-Sabina și Florian Văduva.

Dincolo de felicitările și cadourile înmânate acestor familii de către primarul Tiberiu Iacob Ridzi, familiile de aur și de diamant ale Petroșaniului au avut parte, la sărbătoarea seniorilor și de un cadou de o sensibilitate aparte, oferit de micuța dar atât de talentata artistă Adonia Antonescu, al cărei cadou muzical a smuls lacrimi de bucurie celor prezenți la această frumoasă sărbătoare în care, încă o dată, autorităților locale de la Petroșani au reușit să onoreze oameni excepționali ai comunității locale.

Felicitări și la mulți ani, tuturor seniorilor Petroșaniului !