Sărbătoare de gală la Lupeni, în cinstea Educației și promotorilor acesteia

Pentru 8 dintre cadrele didactice de la unitățile de învățământ din municipiul Lupeni, care au adunat 4 decenii de viață dedicată catedrei și Educației, sărbătoarea Zilei Internaționale a Educației a avut anul acesta o semnificație cu totul și cu totul aparte. Iar asta nu atât datorită faptului că, după o carieră excepțională apreciată de zeci de generații de elevi, anul 2019 le-a adus binemeritatul moment de odihnă, odată cu pensionarea, ci mai ales datorită faptului că au avut bucuria de a marca acest moment, alături de colegi și elevi, într-un eveniment public dedicat, în primul rând lor, dar și tuturor dascălilor lupeneni, de către autoritățile publice locale.

Așa se face că Ziua Educației a fost sărbătorită luni, 7 octombrie 2019, în ambianța unică și elegantă a Palatului Cultural Minerul din municipiul Lupeni, în fața unei asistențe formată din cei care alcătuiesc, în prezent, onorabilul corp profesoral al liceelor, școlilor și grădinițelor din această localitate. În fața selectei audiențe, distinșii profesori veterani Silvia Alexa, Iuliana Hisz, Maria Cârlugea, Emilia Velcea, Claudiu Dragotă, Stela Mihăilă, Algelica Pârvu și Elena Luca, au primit aplauze, ovații și mulțumiri pentru întreaga lor carieră didactică.

Pentru aceștia, Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni au pregătit, în semn de mulțumire pentru întreaga lor activitate, diplome de excelență, buchete de flori, premii și cuvinte potrivite. ”Este o onoare pentru mine că am fost mandatat de conducerea Primăriei să vorbesc astăzi în fața dumneavoastră. Personal, sunt mândru de cadrele didactice din municipiul nostru, de pasiunea lor și de munca depusă de dumneavoastră, cei care au avut în vedere tot timpul ca generațiile Lupeniului să fie bine pregătite și performante. Mă bucur pentru performanţele obţinute în egală măsură de elevi și profesori. Mă bucur că noi, ca administrația publică, reușim să vă oferim, cu prilejul Zilei Educației și a Zilei Educatorului, momente plăcute, în semn de recunoștință pentru activitatea dumneavoastră. La mulți ani !”, a spus Iacob Mesaroș, viceprimarul municipiului Lupeni.

Distincțiile de onoare conferite cu acest prilej dascălilor care au ajuns la vârsta pensionării au fost înmânate de președintele Comisie de Cultură din cadrul Consiliului local Lupeni, prof. Rodica Cîmpeanu, ea însăși apreciat cadru didactic din această localitate. ”Deși ca dascăl sunt obișnuită să vorbesc în fața multor oameni, de data aceasta, pentru că trebuie să mă adresez unor prețioși colegi pe care-i sărbătorim astăzi într-un moment de încununare a întregii lor cariere de dascăli, mă încearcă emoții foarte mari. Stimate doamne și stimați domni profesori, vă mulțumim pentru tot ceea ce ați realizat în cei peste 40 de ani de carieră și pentru rolul dumneavoastră în actul de educație care a adus și aduce încă atât de multă bucurie comunității noastre, prin performanțele obținute de elevi sub coordonarea dumneavoastră. Vă mulțumim și vă oferim cu drag un simbol al aprecierii noastre și al aprecierii întregii comunități”, a spus prof. Rodica Cîmpeanu.

Nu doar dascălii ajunși la apus de carieră, ci și toți profesorii prezenți la sărbătoarea Zilei Educației de la Lupeni au fost întâmpinați de reprezentanții Primăriei și Consiliului local Lupeni cu flori și ciocolată, în preambulul unui spectacol artistic deosebit, care a creat multă bucurie celor sărbătoriți, grație recitalurilor extraordinare susținute de Mellina și Ionică Moroșanu.