România a rămas fără Guvern. Moțiunea Opoziției a dărâmat Guvernul Dăncilă

Home Politică România a rămas fără Guvern. Moțiunea Opoziției a dărâmat Guvernul Dăncilă
România a rămas fără Guvern. Moțiunea Opoziției a dărâmat Guvernul Dăncilă

Cu 238 de voturi ”Pentru”, 4 voturi ”Împotrivă” și 3 voturi ”Anulate” dintr-un total de 245 de parlamentari care au participat astăzi la procedura de vot a moțiunii de cenzură a Opoziției politice din România, Guvernul social-democrat condus de Viorica Dăncilă a fost destituit.

Moţiunea, intitulată “Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, a avut 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, PRO România, ALDE, UDMR, minorităţi naţionale, dar şi două de la PSD, conform liderului liberalilor, Ludovic Orban.

Iniţiatorii moţiunii de cenzură au solicitat votul parlamentarilor pentru demiterea Guvernului, considerat “cel mai nociv” din ultimii 30 de ani şi au arătat că, imediat după acest moment, opoziţia va propune “cea mai bună soluţie guvernamentală pentru români”, anticipându-se că soluţia benefică este un “guvern suplu”, cu 15 ministere.

Potrivit votului dat joi, 10 octombrie 2019 în Parlament, Guvernul Dăncilă este considerat demis.