La Lupeni încep lucrările la noua grădiniță de pe strada Viitorului

Home Administrație La Lupeni încep lucrările la noua grădiniță de pe strada Viitorului
La Lupeni încep lucrările la noua grădiniță de pe strada Viitorului

Începând cu data de 21 octombrie 2019, s-a deschis un nou șantier de investiții pe raza municipiului Lupeni. De data aceasta, după cum informează primarul localității, Lucian Resmeriță, este vorba despre construcția unei noi instituții educaționale, mai exact despre o modernă grădiniță pentru copii, care-i va deservi în principal pe copiii din cartierul Viitorului.

Primarul Lucian Resmeriță precizează că lucrările de construcție a noii grădinițe trebuie finalizate, potrivit angajamentelor asumate de constructor în contractul semnat cu administrația de la Lupeni, în termen de 12 luni. Primarul Lupeniului precizează de asemenea că fondurile prin care este finanțată această investiție provin din bani europeni și sunt asigurate de Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei prin Acordul de Împrumut nr.1573/2006 ratificat prin HG 1454/2007 încheiat între România prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi BDCE. În județul Hunedoara, doar 7 localități au reușit să intre pe lista de priorități în construcția de grădințe pe acest program, care este implementat de Ministerul Educației Naționale.

”Ne dorim condiţii cât mai bune pentru copii din municipiul Lupeni. În acest scop am reușit să accesăm bani europeni iar acum sunt în măsură să-i informez pe cetățeni că din această săptămână  au început lucrările la noua grădiniță din Cartierul Viitorului. Noul edificiu educațional, care va fi construit va fi unul asemănător cu grădiniţa de pe strada Parângului, vom avea patru clase în care vor lua primul contact cu sistemul public de educație sute de copii din municipiul nostru”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.