”Cupa Universitas Vest 2019” / Educație și sport la Universitatea din Petroșani

Home Stiri la zi ”Cupa Universitas Vest 2019” / Educație și sport la Universitatea din Petroșani
”Cupa Universitas Vest 2019” / Educație și sport la Universitatea din Petroșani

Studenți și profesorii Universității din Petroșani se vor întâlni astăzi pe terenul de sport, în cadrul celei de-a V-a ediții a competiției sportive ”Cupa Universitas Vest”, într-o inedită partidă de fotbal. Evenimentul este organizat de Universitatea din Petroșani, în parteneriat  cu Asociația Studenților Basarabeni din Petroșani, University of Petroșani Student`s Union, Liga Studenților Universității din Petroșani și Echipa de fotbal a profesorilor Știința Petroșani.

Potrivit prorectorului Eduard Edelhauser, acest eveniment sportiv face parte din activitățile extracurriculare sportive naționale, fiind finanțat de Ministerul Educației Naționale.

În cadrul ediției din acest an a ”Cupei Universitas” la fotbal, pe terenul de sport sintetic din cadrul Bazei sportive universitare Știința Petroșani, se vor întrece mai multe echipe de studenți repartizate în două grupe. Partidele de fotbal se vor desfășura pe durata a câte 15 minute fiecare, în cadrul unei competiții maraton care începe astăzi de la ora 8,30 și se va încheia la ora 16,00.

De la ora 14,30 este programat și un meci de fotbal demonstrativ, care va aduce pe teren echipele de fotbal ale profesorilor de la Universitatea din Petroșani și de la Facultatea de Inginerie din Hunedoara a Politehnicii din Timișoara.