Ion Creangă omagiat la Centrul Social-Educativ ”Sf. Ecaterina” din Petroșani

Home Cultură Ion Creangă omagiat la Centrul Social-Educativ ”Sf. Ecaterina” din Petroșani
Ion Creangă omagiat la Centrul Social-Educativ ”Sf. Ecaterina” din Petroșani

Consecventă misiunii asumate încă de la deschiderea Centrului Social-Educativ ”Sf. Ecaterina” din municipiul Petroșani, Asociația Umanitar-Creștin ortodoxă ”Sfinții Apostoli” condusă de inimosul ec. Gheorghe Toma (directorul general al Realcom SA Petroșani) a fost gazdă a unui nou eveniment cultural remarcabil destinat marcării momentelor semnificative și personalității unor oameni reprezentativi ai culturii românești.

De această dată, evenimentul organizat la finalul săptămânii trecute, l-a adus în atenția numerosului public (obișnuit deja să participe la seratele culturale de la Centrul Social-Educativ ”Sf. Ecaterina”) pe cel mai îndrăgit povestitor al tuturor timpurilor, dascăl, preot și scriitor de excepție care a fost Ion Creangă. ”Chiar dacă vom comemora 130 de ani de la trecerea acestuia la cele veșnice abia la sfârșitul acestui an, din rațiuni organizatorice am ales să-i dedicăm acum un cuvenit omagiu acestui mare om de cultură al țării noastre, în cadrul uneia din seratele noastre culturale”, a spus Gheorghe Toma, președintele Asociației ”Sfinții Apostoli”. Evenimentul a debutat cu o slujbă de pomenire (oficiată de soborul de preoți avându-l în frunte pe părintele protopop Petrache Crețu) și depuneri de coroane de flori, în fața bustului scriitorului din Parcul Scriitorilor de la Petroșani (lângă Școala Sportivă), acolo unde alături de organizatori și participanți s-a aflat și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Personalitatea, viața și opera lui Ion Creangă au fost reliefate, mai apoi, într-un generos și bine documentat expozeu, prezentat la conferința culturală găzduită de Centrul Social-Educativ ”Sf. Ecaterina” de către prof. Anișca Noghiță. Într-un alt emoționant moment de evocare a preotului, dascălului și scriitorului Ion Creangă, părintele paroh Nicolae Tănase s-a transformat în ”purtător de cuvânt” al ilustrului critic literar George Călinescu, vorbind despre calitățile inegalabilului Ion Creangă. Cu binecunoscutele sale valențe de actor, scriitorul Ioan Velica (președinte al Filialei Hunedoara a Ligii Scriitorilor din România) a adus în atenția publicului fragmente din câteva dintre cele mai cunoscute creații ale lui Creangă: ”Amintiri din Copilărie”, ”Ivan Turbincă”, ”Soacra cu trei nurori” ș.a.

Frumoasa seară culturală de la Centrul Social-Educativ ”Sf. Ecaterina” a fost completată de emoționante momente artistice generate mai întâi de momentul poetic prezentat cu emoție și patos de către gazetarul Dorel Neamțu, care a recitat una dintre deosebitele sale creații literare, poezia ”Țara mea”, cu care a fost laureat al premiului național ”Dacia nemuritoare”. Mai apoi, trei voci de aur ale muzicii din Valea Jiului, Monica Țugulea, Delia Stana și Adonia Antonescu, au smuls lacrimi și aplauze în finalul unei manifestări culturale de excepție, pentru care organizatori, invitați și participanți, merită cu prisosință felicitări.

Așa cum cuvinte de apreciere se cuvin întregii activități derulate de Asociația Umanitar-Creștin ortodoxă ”Sfinții Apostoli”, prin generozitatea căreia zeci de copii din comunitatea Petroșaniului beneficiază de masă și educație în programul ”Școală după școală”, iar sute de oameni iubitori de cultură și artă au posibilitatea de a se bucura, gratuit, de evenimente cultural-artistice deosebite.