Drumul din Parâng este pregătit pentru primul strat de asfalt

Cel mai spectaculos drum din zona montană care este modernizat în acest an este pregătit pentru primul strat de asfalt. Este vorba despre DJ 709 F, drumul din Masivul Parâng, ale cărui lucrări de execuție sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul Consiliului Județean Hunedoara.

„Pentru că sunt adept al dictonului ”vorba-i vorbă, dar fapta-i faptă !”, duminică după-amiază am urcat în Parâng, pentru a vedea cu ochii mei dacă sunt îndeplinite condițiile pentru demararea turnării primului strat de asfalt pe drumul județean 709F, așa cum au promis cei de la firma care execută lucrările la modernizarea acestuia. Din ceea ce am putut constata e clar că miercuri, 6 noiembrie 2019 vom consemna data la care încep efectiv lucrările de asfaltare pe acest drum de importanță vitală pentru dezvoltarea turismului în Valea Jiului. Aproape 2 km de drum sunt deja pregătiți pentru turnarea asfaltului și sper că și vremea ne va ajuta să facem această operațiune. Cert este că, așa cum am promis, anul acesta vom vedea deja asfalt pe o porțiune a acestui drum, drept pentru care felicit constructorul pentru respectarea angajamentului asumat, a declarat Costel Avram, administratorul public al CJ Hunedoara.

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 20 de milioane de lei.