O nouă etapă în derularea proiectului “Tineri implicați în comunitate”,

Home Educație O nouă etapă în derularea proiectului “Tineri implicați în comunitate”,
O nouă etapă în derularea proiectului “Tineri implicați în comunitate”,

Proiectul “Tineri implicați în comunitate”, implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Consiliul Județului Hunedoara și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, a intrat în faza a doua. Aceasta presupune analiza și evaluarea sesiunilor de training deja desfășurate.

”În această fază,  evaluăm cele realizate până acum în cadrul proiectului, și lucrăm la întocmirea rapoartelor preliminare, dar se și intensifică promovarea proiectului. Din datele analizate până în prezent, coroborate și cu feedback-ul primit din partea participanților ne declarăm mulțumiți. Gândim, totdodată, modalități de promovare și pentru a folosi la maximum receptivitatea de care atât noi, cât și tema propusă, ne-am bucurat”, spune Nicu Tașcă, coordonatorul proiectului.

Proiectul “Tineri implicați în comunitate” se dorește a fi o modalitate de apropiere a tinerilor de comunitatea din care fac parte, prin dezvoltarea  unor competențe utile comunității.