Acțiuni de la inimă la inimă în ”Petrila faptelor bune”

Home Stiri la zi Acțiuni de la inimă la inimă în ”Petrila faptelor bune”
Acțiuni de la inimă la inimă în ”Petrila faptelor bune”

Lansat la începutul lunii noiembrie proiectul caritabil mult așteptat, ”PETRILA FAPTELOR BUNE!” – 2019, se află în plină desfășurare, iar cei care doresc să îi ajute pe cei aflați în dificultate o pot face până la data de 8 decembrie. Succesul de care s-a bucurat acest proiect în anii precedenți, lansat la Centrul de Documentare și Informare din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 6 din Petrila, i-au determinat pe inimoșii organizatori să îl continuie și în acest an cu speranța că și de data aceasta vor reuși să adune donații care să ajungă pe masa celor nevoiași în preajma sărbătorilor de iarnă.

”La prima ediție (2017 – nn), sfioși și cu emoții, am strâns peste 2 tone de alimente, la cea de-a doua ediție (2018 – nn), cu mai multă încredere în noi, am depășit 4 tone de alimente. Acest lucru dovedește că la Petrila se poate iar acum, în 2019 suntem și mai încrezători! Sute de voluntari de toate vârstele au participat la această acțiune și datorită oamenilor cu suflet care au donat după posibilități, persoanele cu adevărat nevoiașe din orașul nostru au avut masa îmbelșugată de Crăciun. Știm că sărbătorile de iarnă sunt un prilej de a-i avea pe cei dragi alături, de a celebra noul an şi de a ne pune speranțe în viitor. Pentru prea mulți, însă, această perioadă a anului este doar o altă ocazie de a-și aminti de greutăți și lipsuri. Astfel, acest proiect caritabil a luat naștere din dorința de a ajuta persoanele din orașul nostru aflate în dificultate pe perioada de iarnă”, spune Raluca Elena Cocolan, organizator și coordonator al acestui proiect caritabil.

Așadar, până la 8 decembrie 2019 puteți dona alimente greu perisabile precum: ulei, zahăr, făină, mălai, orez, paste făinoase, conserve, cozonaci, biscuiți, dulciuri, cereale, sucuri, dar și detergenți, produse de igienă personală (săpun, pastă de dinți), acestea pot fi aduse la Centrul de Documentare și Informare al Școlii 6 Petrila dar și la Biserica Ortodoxă ”Sfânta Treime” din orașul Petrila, unde sunteți așteptați de Preot Boantă Adrian, sponsor oficial al proiectului.

Faptele caritabile nu rămân niciodată nerecompensate, de această dată recompensa este alinarea sufletului, atât pentru cel care donează, cât și pentru cel care primește și nimic nu e mai frumos decât faptul că putem să ne ajutăm semenii.

”Vom marca ultima zi de donații duminică, 8 decembrie, ora 14:00, la Centrul de Documentare și Informare din cadrul ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 6 PETRILA – locul unde am început acest frumos proiect. După cum v-am obișuit, aici vor avea loc mici momente artistice puse la cale de copiii talentați ai acestui oraș pentru o atmosferă caldă, în ciuda frigului de afară. Vă așteptăm să vă alăturați acestei cauze nobile și să oferim împreună de la inimă, la inimă!” a mai precizat Raluca E. Cocolan.

ORGANIZATOR: RALUCA-ELENA COCOLAN – Centrul de Documentare și Informare, Școala Gimnazială Nr. 6 Petrila
SPONSOR OFICIAL: PREOT, ADRIAN BOANTĂ
PARTENERI: Asociația Culturală „Les Amis de la France”, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”- Subfiliala Petrila, Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime”, Organizația Caritas Petroșani, CCD HUNEDOARA, Primăria Orașului Petrila și Firma AlyFlor Mariage.