Conducere nouă la PSD. Liderul social-democraților hunedoreni desemnat coordonator pe Regiunea Vest

Home Politică Conducere nouă la PSD. Liderul social-democraților hunedoreni desemnat coordonator pe Regiunea Vest
Conducere nouă la PSD. Liderul social-democraților hunedoreni desemnat coordonator pe Regiunea Vest

Dizolvarea Biroului Politic Național al Partidului Social Democrat, survenită marți, 26 noiembrie 2019 în cadrul reuniunii CEx în care au fost analizate rezultatele alegerilor prezidențiale, dar și demisia președintelui Viorica Dăncilă au determinat luarea unor decizii privind asigurarea unei conduceri interimare a PSD până la organizarea unui Congres în care să fie aleși noii lideri ai acestei formațiuni politice.

Potrivit deciziilor luate de forul executiv de conducere al PSD, la conducerea interimară a acestei formațiuni politice a fost numit Marcel Ciolacu (în calitate de președinte interimar), Paul Stănescu (în calitate de secretar executiv interimar), împreună cu alți 15 lideri de organizații județene, care au avut cele mai bune rezultate în alegerile din 24 noiembrie. Aceștia vor avea rolul de a coordona activitatea politică regională și națională a PSD până la Congres, iar obiectivul asumat al acestora este, potrivit declarațiilor făcute, ”resetarea partidului” astfel încât acesta să poată veni în fața electoratului, la alegerile locale și parlamentare de anul viitor, reformat și cu șanse reale de câștig.

Interesant de remarcat este faptul că președintele Organizației județene a PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, a fost numit în cadrul noii conduceri executive a PSD, în calitate de coordonator al filialelor social-democrate din Regiunea Vest a României. Decizia este una care vine pe fondul rezultatelor relativ bune obținute în județul Hunedoara de PSD la ultimele alegeri, rezultate situate peste media națională a partidului. Surse din cadrul PSD Hunedoara spun că această ”avansare” a lui Laurențiu Nistor în conducerea centrală a PSD constituie, în același timp, un răspuns fără echivoc al PSD la acuzațiile aduse președintelui Organizației PSD Hunedoara de către vicepreședintele Sorin Vasilescu, a cărui soartă în PSD urmează să fie decisă în scurt timp de către membrii de partid.

Alături de Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și Laurențiu Nistor, din noua conducere centrală interimară a PSD mai fac parte: Adrian Gâdea (Membru Regiunea Sud), Niculae Bădălău (Membru Regiunea Sud); Aladin Georgescu (Membru Regiunea Sud-Vest); Mihai Weber (Membru Regiunea Sud-Vest); Claudiu Manda (Membru Regiunea Sud-Vest); Dan Nica (Membru Regiunea Sud-Est); Marian Pavel (Membru Regiunea Sud); Dragoş Benea (Membru Regiunea Nord-Est); Doina Federovici (Membru Regiunea Nord-Est), Radu Moldovan (Membru Regiunea Nord-Vest); Gabriel Zetea (Membru Regiunea Nord-Vest); Vasile Gliga (Membru Regiunea Centru), Gabriela Firea (Membru Regiunea Bucureşti-Ilfov) și Gabriel Mutu (Membru Regiunea Bucureşti-Ilfov).