Sărbătoare autentic românească în cinstea Zilei Naționale, la Liceul ”Dimitrie Leonida” din Petroșani

Home Educație Sărbătoare autentic românească în cinstea Zilei Naționale, la Liceul ”Dimitrie Leonida” din Petroșani
Sărbătoare autentic românească în cinstea Zilei Naționale, la Liceul ”Dimitrie Leonida” din Petroșani

Ca în fiecare an, la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Petroșani au avut loc o serie de manifestări dedicate Zilei Naționale a României.

Astfel, joi, 28 noiembrie 2019, liceenii de la ”Dimitrie Leonida” au realizat, mai întâi, o călătorie în timp, cu ajutorul unei prezentări făcute cu sprijinul Catedrei de Istorie a școlii, în anul de grație 1918, anul făuririi Marii Uniri a tuturor românilor, eveniment consemnat la Alba Iulia, la 1 Decembrie.

După lecția de istorie, fiecare clasă a desfășurat câte o activitate proprie, elevii  încercând printr-o frumoasă competiție a tradițiilor și valorilor autentice românești, să le arate colegilor și profesorilor că simt românește și că sunt mândri că sunt români. Îmbrăcați de sărbătoare, cu ii specifice diverselor regiuni folclorice ale țării sau în frumoase costume populare, în fiecare clasă, împodobită festiv dar având în centru tricolorul românesc, s-au întins mese cu produse tradiționale românești, iar cântecul popular, horele și voia bună au fost aici ca la ele acasă.

Demn de remarcat este faptul că de la aceste manifestări nu au lipsit nici elevii de la Învățământul Special, care s-au dovedit la fel de entuziaști și creativi ca și colegii lor din celelalte clase de liceu.

Vineri, 29 noiembrie 2019 a fost rândul ”fraților” mai mici ai celor de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida”, de la Școala gimnazială nr. 2 din Colonia Petroșaniului, să demonstreze că pentru a simți românește, nu trebuie să ai o anumită vârstă… Aici, începând cu cei de la grupa mică de grădiniță și sfârșind cu elevii din clasa a VIII-a, toți copiii școlii au participat la o serie de actiuni specifice dedicate zilei de 1 Decembrie.

Cum cu toții au demonstrat că bucuria și atmosfera de voie bună încă sunt caracteristici de bază ale românilor, indiferent de vârstă, naționalitate, sex sau religie, nu putem decât să îi felicităm pe artizanii acestei noi sărbători dedicate Zilei Naționale a României și să le urăm: La mulți ani, români ! La mulți ani România !