La Uricani s-a deschis cel mai modern Centru de Îngrijire și Asistență din județul Hunedoara

Home Administrație La Uricani s-a deschis cel mai modern Centru de Îngrijire și Asistență din județul Hunedoara
La Uricani s-a deschis cel mai modern Centru de Îngrijire și Asistență din județul Hunedoara

Eforturile comune ale primarului Dănuț Buhăescu și ale administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram, de a transforma o aripă dezafectată a fostului Spital din orașul Uricani într-o unitate medico-socială pentru îngrijirea persoanelor în vârstă și cu dizabilități s-au finalizat cu succes. Marți, 3 decembrie 2019, în chiar Ziua Internațională a Persoanelor cu dizabilități, cel mai modern Centru de Îngrijire și Asistență din județul Hunedoara, aflat în administrarea DGASPC, și-a deschis porțile la Uricani.

La festivitatea de inaugurare au fost prezenți, printre alții, președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora, primarul orașului Uricani – Dănuț Buhăescu, administratorul public al județului – Costel Avram, viceprimarul Uricaniului – Corneliu Braia, directorul DGASPC Hunedoara – Gianina Ianc, părintele protopop Petrache Crețu (cel care, de altfel, a și sfințit acest edificiu), consilieri locali și județeni, funcționari publici s.a. În opinia președintelui CJH, Mircea Bobora, această investiție a fost una din preocupările Consiliului județean încă din anul 2017, când spațiul a fost preluat de la Consiliul local Uricani. ”De atunci și până în prezent, s-au realizat o serie de lucrări de igienizare și reparații, precum și dotările necesare astfel încât centrul să ofere servicii la standarde de calitate persoanelor cu dizabilități aflate într-o situație de risc. Există foarte multe solicitări în acest domeniu al asistenței sociale pentru persoanele cu dizabilități și mă bucur că am reușit să finalizăm acest obiectiv unde vor putea fi primite 30 de persoane, în urma investițiilor făcute de Consiliul județean”, a declarat Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului județean Hunedoara.

Nu mai puțin de 587.094 de lei este valoarea investițiilor care au fost realizate aici de Consiliul județean, în amenajarea spațiului în regim P+2E, în dotarea camerelor cu 2, respectiv 3 paturi ultramoderne și mobilier, în dotarea bucătăriei și a sălii de mese cu tot ce este necesar, dar și în amenajarea unor cabinete medicale pentru asigurarea asistenței medicale a beneficiarilor.

Pentru primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, deschiderea acestui obiectiv reprezintă cu adevărat un vis împlinit. ”După închiderea Spitalului din Uricani, am încercat din toate puterile să păstrăm în funcțiune o serie de servicii de asistență medicală pentru cetățenii orașului Uricani și să folosim la o capacitate cât mai mare spațiul pe care-l avem în clădirea fostului Spital din orașul Uricani. Parțial, am reușit noi, însă după închiderea totală a sectorului minier de la noi, ne-am dat seama că nu vom avea capacitatea de a gestiona, din bugetul local, activitatea unei unități de asistență medico-socială. Am solicitat sprijinul Consiliului județean și, trebuie să recunosc faptul că atât cu sprijinul domnului președinte Bobora, al consilierului nostru Ioan Hirghiduș, dar mai ales după venirea lui Costel Avram la CJH, lucrurile au mers rapid în direcția așteptată de noi și iată-ne, astăzi, într-un moment, pentru care-i mulțumim bunului Dumnezeu, în care la Uricani este inaugurat cel mai modern Centru de Îngrijire și Asistentă din județul Hunedoara, care nu doar corespunde tuturor standardelor în materie, ci arată exact așa cum ne-am dorit și cum ne-am imaginat că trebuie să fie un centru de îngrijire pentru persoanele cu dizabilități din Uricani și din toată Valea Jiului, care vor beneficia de acest obiectiv”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu.

La rândul său, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, se declară mulțumit de încă un obiectiv îndeplinit în misiunea pe care și-a asumat-o încă din prima zi când a venit pe această funcție executivă de la Consiliul județean. Fapte, nu vorbe ! Am marcat astăzi Ziua Persoanelor cu Dizabilități la Uricani, acolo unde împreună cu președintele Consiliului Județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora și cu directorul DGASPC Hunedoara – Gianina Ianc dar și cu reprezentanții comunității locale, am inaugurat noul Centru de Îngrijire și Asistență destinat persoanelor cu dizabilități. Îmi aduc aminte că atunci când am preluat activitatea de administrator public al județului, l-am întrebat și pe primarul Dănuț Buhăescu ce putem face pentru comunitatea locală din Uricani. Primul lucru pentru care a insistat primarul din Uricani a fost să preluăm o parte din clădirea fostului Spital, care risca să se ruineze, și să amenajăm aici o Unitate de Asistență Medico-Socială pentru oamenii în vârstă, cu probleme medicale ce necesită îngrijire și supraveghere. Îl felicit pe primarul Buhăescu pentru că a insistat să valorificăm această clădire și mă bucur că în timp ce alții distrug Spitale, noi avem înțelepciunea de a găsi soluții pentru a le transforma în folosul oamenilor.Împreună cu cei de la DGASPC și o felicit și pe doamna director Gianina Ianc, am făcut această investiție unde alte 30 de persoane în vârstă, cu dizabilități, vor putea fi îngrijite corespunzător și vor beneficia de servicii de cazare, masă și tratament la cel mai înalt nivel de calitate, prin grija Consiliului județean Hunedoara”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara. 

Potrivit informațiilor prezentate de directorul DGASPC Hunedoara, Gianina Ianc, la sfârșitul trimestrului III al acestui an, în serviciile de găzduire, îngrijire și recuperare ale DGASPC Hunedoara se aflau un număr de 385 persoane (dintre acestea, 341 persoane cu dizabilități) în 8 centre de îngrijire și asistență și 2 locuințe protejate. ”Aceste centre sunt răspândite în tot județul. Din totalul de 19.471 persoane cu dizabilități aflate în familie la nivelul județului Hunedoara, 4.973 au domiciliul în cele 3 orașe și 3 municipii din Valea Jiului. Singurul centru din Valea Jiului al DGASPC Hunedoara – Centrul de Îngrijire și Asistență Petrila, cu o capacitate de 48 de locuri, nu poate răspunde în totalitate nevoilor populației din această zonă iar deschiderea acestui nou centru este, din această perspectivă, de mare ajutor, pentru că alte 30 de persoane vor avea șansa să beneficieze aici de cele mai bune servicii de asistență și îngrijire”, a declarat Gianina Ianc.

Până la deschiderea efectivă a noului Centru de Îngrijire și Asistentă de la Uricani, inaugurat la început de decembrie mai este nevoie de câteva săptămâni pentru realizarea procedurilor de angajare a personalului care va deservi beneficiarii de aici, precum și selectarea acestor beneficiari. Persoanele cu dizabilități aflate în dificultate, care doresc să solicite îngrijire într-un centru rezidențial al DGASPC Hunedoara, inclusiv pentru cel de la Uricani trebuie să se adreseze primăriei de domiciliu pentru constituirea dosarului necesar în vederea admiterii în centru. Documentele care trebuie completate în acest sens pot fi descărcate de pe site-ul DGASPC Hunedoara, accesând următorul link: https://www.dgaspchd.ro/index.php/blog/legea-553. Dosarul complet se depune la sediul DGASPC Hunedoara de către persoana cu dizabilități, aparținătorul acesteia sau de către un reprezentant al primăriei de domiciliu. Admiterea în centru se hotărăște prin Decizie a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, după analizarea dosarului.