Revoluția Română la Deva, subiect al exponatului lunii decembrie la MCDR Deva

Home Cultură Revoluția Română la Deva, subiect al exponatului lunii decembrie la MCDR Deva
Revoluția Română la Deva, subiect al exponatului lunii decembrie la MCDR Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, propune publicului, o nouă prezentare din patrimoniul său istoric, în cadrul PROIECTULUI EXPONATUL LUNII, luna decembrie 2019.

Exponatul lunii decembrie 2019 este o fotografie care ilustrează un moment petrecut în cadrul evenimentelor din decembrie 1989, din fața actualului sediu al Prefecturii județului Hunedoara. Fotografiei îi este alăturat ziarul în care aceasta a fost publicată, ambele intrate în patrimoniul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva în cursul lunii noiembrie 2019.

La aproape 30 de ani de la Revoluție. Mulțumiri se cuvin aduse autorului fotografiei, domnul Nicu Gheorghiu, cel care a imortalizat evenimentul în data de 22 decembrie.

Ceea ce mai trebuie precizat este faptul că această fotografie a fost publicată în primul număr al „Cuvântului liber” (an I, nr. 1, 23 decembrie 1989, p. 1), cotidian care a preluat publicația “Drumul socialismului”, organul de presă oficial al P.C.R. în județul Hunedoara.

”Revoluția din 1989 este un eveniment emblematic. Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva dorește să amintească publicului acest fapt printr-o simplă fotografie și un exemplar de ziar. Fără a insista asupra detaliilor, precizăm că fără 21-22 decembrie nu am fi fost astăzi ceea ce suntem. Istoria contemporană este istorie. Și trebuie amintită inclusiv prin exponate simple, cum ar fi o fotografie sau un ziar. Mai ales că ziarele sunt surse istoriografice. Istoria modernă și contemporană se bazează în mare măsură pe astfel de surse: ziare, reviste, albume, apărute de la mijlocul secolului al XIX-lea până astăzi. Trebuie să respectăm fiecare document în parte!”, spune dr. Daniel I. Iancu, cercetător științific III, în cadrul Secției de Istorie și Artă al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

Exponatul poate fi văzut, în spaţiul special amenajat şi dedicat Proiectului Exponatul Lunii, din holul Castelului Magna Curia, pe tot parcursul lunii decembrie 2019, de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00.