Senatorul Cristian Resmeriță acuză PNL că a dat CEH pe mâna unor incompetenți

Home Politică Senatorul Cristian Resmeriță acuză PNL că a dat CEH pe mâna unor incompetenți

De-a lungul mandatului său de senator, Cristian Resmeriță a fost unul dintre puținii parlamentari care a încercat, prin pârghiile politice și instituționale pe care le-a avut la dispoziție, să intervină pentru susținerea activităților din minerit și energie care constituie încă, așa cum recunoaște chiar el, cel mai important agent economic din județul Hunedoara.

”Pentru cei care încă se mai întreabă ce a făcut PSD (nu neapărat ce am făcut eu !) pentru CEH, le aduc aminte doar trei elemente. Acum trei ani, când am fost ales senator, se punea la modul cel mai serios problema închiderii minelor de la Lupeni și Lonea. Am spus că acest lucru nu trebuie să se întâmple, am făcut demersurile necesare și cele două mine încă funcționează și astăzi. Apoi, atunci când am fost ales, am spus că nimeni nu va fi dat afară din cadrul CEH și că vor pleca doar aceia care se pensionează și cei care vor să plece. Nu doar că nimeni nu a fost dat afară, așa cum am, promis, dar din fericire am reușit să facem, pe guvernarea social-democrată, și câteva sute de angajări la CEH. În tot acest timp s-a vorbit despre productivitate, despre balanța economică a CEH însă, așa cum am promis, s-au găsit soluții pentru ca angajații să-și primească la timp salariile și drepturile cuvenite, ba încă și câteva prime cu diverse ocazii. Cam asta am făcut noi, cei de la PSD, pentru minerii și energeticienii din cadrul celui mai mare angajator al județului Hunedoara”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

În același timp, acesta și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la viitorul acestui important agent economic, despre care spune că guvernul ”febrei galbene” l-a dat pe mâna unor incompetenți. ”O spun cu toată responsabilitatea: cum este posibil să numești în funcția de administrator special al CEH un om care, în acest domeniu, nu a depășit stadiul de simplu electrician. Nu am nimic cu electricienii, rolul lor fiind important în industria minieră, dar un personaj care nu a depășit profesional stadiul de electrician, nu a fost nici măcar șef de echipă și ne-a demonstrat din prima zi în care a venit că nu are habar despre nimic din ce se întâmplă la CEH, nu cred că poate avea o viziune despre perspectivele acestui colos industrial. Numirea unui astfel de om în calitate de administrator special arată doar cât tupeu, câtă golăneală manifestă ”febra galbenă” pentru Valea Jiului”, a declarat Cristian Resmeriță.

Senatorul social-democrat spune că-i va solicita ministrului Economiei, Virgil Popescu, și un CV complet al noului administrator de la CEH, nu pentru a avea o confirmare a acestor afirmații, ci și pentru că, în opinia sa, pot exista suspiciuni că studiile juridice clamate de acesta, ar putea sta sub incidența faptelor recent descoperite de DIICOT la Universitatea ”Vasile Goldiș”.

Cristian Resmeriță este indignat și de faptul că numirea noului administrator special de la CEH a fost făcută de un alt personaj din regiune care, în opinia sa, nu este decât un incompetent ridicat de ”febra galbenă” la rang de mare specialist. ”Mă refer la consilierul ministrului, Florin Mârza, un pedelist uns cu toate ingineriile economice și financiare, dar de fapt un incapabil pentru care, primul gest făcut la numirea noului administrator special, a fost acela de a-l da afară din birou pe directorul general Samuel Dioane. Iar pentru noul administrator special, care trebuie să elaboreze o nouă viziune despre viitorul CEH, prima întrebare pe care le-a pus-o directorilor de la subunitățile miniere a fost dacă mai e cineva pe la vreo mină care nu e înscris la PSD, ca să-i poată da vreo funcție. Asta știu și asta arată incapabilii puși să conducă CEH de către ”febra galbenă”: își dau aere de aroganță și manifestă un tupeu inimaginabil !”, a declarat Cristian Resmeriță.

Acesta a mai explicat că, dacă într-adevăr, poate că și celor numiți în perioadele precedente la conducerea celui mai important agent economic din județul Hunedoara, fie de PSD, fie de PNL li se mai poate reproșa câte ceva, nici lui Samuel Dioane, nici lui Constantin Jujan, nici lui Daniel Surulescu, nici lui Ion Stamin Purcaru, nici lui Alexandru Blaj, nimeni nu le poate contesta parcursul profesional și pregătirea în domeniul managementului minier. Lucru de care, crede Resmeriță, acum, guvernul PNL l-a ignorat cu desăvârșire, lăsând CEH pe mâna unui electrician și a unui șmecher.