Revelion în stradă, la Deva, în Piața Unirii

Home Stiri la zi Revelion în stradă, la Deva, în Piața Unirii
Revelion în stradă, la Deva, în Piața Unirii

Deva sărbătoreşte venirea Noului An sub cerul liber. Revelionul în stradă începe pe 31 decembrie, la ora 20:00, în Piaţa Unirii.

Artişti faimoşi vor asigura cinci ore de distracţie – cu concerte live, proiecţii de lumini şi efecte speciale. Pe scena din centrul istoric al oraşului vor urca, printre alţii, ADDA, Oana Radu, fosta solistă a trupei A.S.I.A. – Anca Neacşu şi Adrian Sărmăşan, cel supranumit „Regele cu chitara”, ale cărui începuturi sunt legate de „Cenaclul Flacăra”.

Gongul de la miezul nopţii va da startul tradiţionalului spectacol de artificii, care va lumina cerul Devei timp de 10 minute.

Organizatorii, Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean”  precizează că nu doar muzica şi artificiile îi vor ţine în stradă pe cei care vin la Revelionul din centrul oraşului. Petrecerea dintre ani le va oferi multe alte surprize.

Dincolo de concerte şi distracţie, autorităţile se gândesc şi la siguranţă. Zeci de jandarmi şi poliţişti vor fi prezenţi pe străzile din capitala judeţului, în ultima noapte a lui 2019.

Concertele Revelionului în aer liber se desfăşoară după următorul program:

  • ora 20:00 – Anca Neacşu
  • ora 21:00 – Adrian Sărmăşan
  • ora 21:45 – Trupa Topaz
  • ora 22:30 – Trupa Quas
  • ora 23:15 – Oana Radu
  • ora 00:10 – ADDA & Band

Prezentatori: Dragoş Pascuta şi Ciprian Andrica.