”Exclusiv” subscrie proiectului media al Televiziunii regionale hd365.ro

Home Stiri la zi ”Exclusiv” subscrie proiectului media al Televiziunii regionale hd365.ro
”Exclusiv” subscrie proiectului media al Televiziunii regionale hd365.ro

Pasiunea pentru jurnalismul de televiziune, combinată cu un deja demonstrat talent dar și cu un ambițios proiect managerial al tinerei familii de jurnaliști Adina și Cornel Pintea, fac posibil ca standardele de profesionalism și calitate în domeniul audio-vizual din Valea Jiului și județul Hunedoara să se afle în fața unui salt semnificativ.

Început în 2014 de către frații Cornel și Ilie Pintea, proiectul Casei de producție de televiziune on line hd365.ro, la debutul căruia am avut, de asemenea, plăcerea de a fi prezent, a evoluat mult, așa încât nu a fost o surpriză foarte mare anunțul că, după o perioadă ”de tranziție” pe la alte posturi de televiziune, Cornel Pintea și Adina Păduraru (devenită și ea, între timp, Pintea !) vor deschide propria lor televiziune regională. Pentru ca proiectul lor să se distingă de celelalte activități de televiziune locală, Cornel și Adina Pintea au aplicat, anul trecut, pentru programul guvernamental ”StartUp Nation” și au obținut finanțarea necesară pentru concretizarea proiectului lor managerial. Pentru că banii de stat nu au fost suficienți, au completat și din venitul familiei, pentru a contura un studio de televiziune la cele mai înalte standarde de calitate.

Echipamente de ultimă generație în domeniul producției audio-vizuale și configurarea celui mai mare platou de filmare al unei televiziuni din județul Hunedoara sunt pregătite acum pentru realizarea unor emisiuni de televiziune la cel mai înalt nivel de profesionism. Îndrăznesc să cred că în același context al ridicării ștachetei profesionale se înscrie și propunerea pe care compania noastră de presă a primit-o din partea colegilor și prietenilor de la hd365.ro, de a da uneia dintre emisiunile din viitorul program al acestui post de televiziune nu doar numele ”Exclusiv”, ci și invitația de a modera eu însumi această emisiune. Onorat de gestul de încredere al mai tinerilor mei colegi, am acceptat.

Am acceptat, mai ales că, pe lângă Adina și Cornel Pintea, echipa de la hd365.ro reunește alți doi profesioniști de primă clasă ai mass-media din regiunea noastră: Diana Mitrache și Ilie Pintea, cei care configurează redacția de știri a noului post de televiziune. Fără îndoială, și alți oameni de presă, mai tineri sau mai ”hârșiți” vor subscrie în timp acestui proiect care-și propune nu doar să fie încă o tribună a dezbaterilor publice de la nivelul Văii Jiului și al județului Hunedoara, ci să vă prezinte oameni, locuri și fapte mai puțin știute, dar care se pot înscrie cu succes în seria unor subiecte cu adevărat de… senzație!

Debutul ”pe sticlă” al parteneriatului dintre Exclusiv Media Group și HD365 Production se va produce în scurt timp, primele emisiuni fiind deja în curs de producție. Deja, câțiva oameni excepționali au răspuns invitației noastre de a fi intervievați în formatul de platou sau în cel de reportaj al emisiunii ”Exclusiv”. Emisiune pe care o veți putea vedea atât pe rețelele de cablu care vor prelua acest nou post de televiziune regională cât și în mediul on-line, acolo unde buletinele de știri și unele reportaje sunt deja disponibile, fie pe site-ul www.hd365.ro fie pe pagina dedicată de facebook.

Vă invităm deci să introduceți în lista programelor dumneavoastră favorite postul de televiziune HD365.RO. Și să țineți aproape. Pentru că altfel, vorba aceea, nici nu știți ce pierdeți !