Tinerii din Deva l-au omagiat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 161 de ani de la ”Mica Unire”

Peste 200 de elevi și cadre didactice de la unitățile de învățământ din municipiul Deva au răspuns invitației lansate de Biblioteca județean ”Ovid Densușianu” și au participat la activitățile organizate la Deva pentru marcarea celor 161 de ani de la momentul istoric al Unirii Principatelor Române. Aceștia au defilat, cu 200 de steaguri tricolore (simbolizând tot atâția ani câți s-au scurs de la nașterea Domnitorului Unirii), pe străzile din centrul istoric al Devei și au depus o jerbă de flori în fața plăcii comemorative de pe clădirea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Hunedoara, unde se găsea pe vremuri hotelul în care a petrecut o noapte Alexandru Ioan Cuza la 14 februarie 1866, în drumul său spre exil. Pentru locuitorii județului Hunedoara, ”Mica Unire” de la 24 ianuarie 1859 are un plus de importanță, dat fiind că la Deva a poposit, după abdicare, domnitorul Alexandru Ioan Cuza în momentul plecării din țară.

An de an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu instituțiile de învățământ devene, sărbătorește cu emoție și bucurie ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, o zi dragă fiecărui român, oriunde s-ar afla. Mica Unire, cum mai este numită, este o sărbătoare a spiritului de frățietate al românilor, un prilej de manifestare a mândriei și a bucuriei de a fi român.

Anul acesta, la 20 martie, se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza, la Bârlad, și, de aceea, sărbătoarea noastră a avut o încărcătură sufletească cu totul deosebită. Pentru toți românii, însă, figura lui Alexandru Ioan Cuza are o semnificație cu totul aparte, el este unul dintre cei mai îndrăgiți domnitori pe care i-a avut poporul român. Cuza a fost un adevărat conducător de țară: iubitor de oameni, lipsit de îngâmfare, cu adevărat interesat de grijile și de bunul mers al țării. Iar cuvintele pe care i le-a adresat prim-ministrul Mihail Kogălniceanu la 5 ianuarie 1859, cu prilejul alegerii ca domn al Moldovei, sunt de mare actualitate: Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire.

Profesori și elevi de la Colegiul Național „Decebal”, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, Liceul Tehnologic „Transilvania”, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, dar și de la Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” au participat la activitățile organizate joi, 23 ianuarie 2020 de Biblioteca județeană. În Sala de Lectură a Bibliotecii și la Secția Împrumut Carte pentru Copii, a avut loc o evocare a Unirii de la 24 ianuarie 1859, acțiune la care au luat parte elevi din ciclul primar. Ca de obicei, în finalul prezentării, au fost adresate întrebări celor prezenți din subiectul evocat, răspunsurile corecte fiind recompensate cu premii constând în diplome și cărți oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Cei prezenți la ceremoniile dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, eveniment care a deschis drumul spre Marea Unire a tuturor românilor de la 1 Decembrie 1918, s-au prins și într-o mare și frumoasă Horă a Unirii, în curtea Bibliotecii județene.

De asemenea, la secțiile și la filialele Bibliotecii Județene au fost amenajate expoziții de carte cu tematica Unirii de la 1859, cărțile făcând parte din patrimoniul Bibliotecii Județene.