Petrila, gazda Campionatului Național de Popice pentru juniori

Home Stiri la zi Petrila, gazda Campionatului Național de Popice pentru juniori
Petrila, gazda Campionatului Național de Popice pentru juniori

Arena de Popice a Clubului Sportiv Inter Petrila va găzdui în perioada 7 – 9 februarie 2020, Campionatul Național Individual Clasic, Sprint și Tandem, aflat în finala pentru juniori și junioare U 18.

Concursul este organizat de Federația Română de Popice împreună cu cluburile sportive de profil din țară. Scopul acestei competiții este depistarea celor mai valoroase elemente pentru loturile naționale în vederea participării la acțiunile internaționale și desemnarea campionilor naționali în probele de individual clasic, sprint și tandem.

CS Inter Petrila va participa în competiție cu sportivi de la care antrenorul emerit Marcel Dobrică așteaptă cel puțin o medalie națională.

Întrecerile vor avea loc în perioada 7-9 februarie, cu începere de la ora 9,00. Participarea iubitorilor de sport la toate meciurile este liberă.