Costel Avram a fost desemnat oficial candidat al PSD pentru Primăria Petroșani

Biroul Politic Local al Organizației PSD Petroșani a validat astăzi candidatura lui Costel Avram, care devine astfel în mod oficial candidatul de primar al municipiului Petroșani, propus de Partidul Social Democrat. Decizia a fost anunțată chiar de către președintele Organizației județene a PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor, în cadrul unei conferințe de presă la care au mai luat parte președintele executiv al PSD Hunedoara – senatorul Cristian Resmeriță (coordonatorul campaniei electorale a PSD în Valea Jiului), președintele Organizației locale PSD Petroșani – Ioan Rus, candidatul de primar al PSD Petroșani – Costel Avram și consilierul local Viorel Pascu.

”Pot să vă spun, în limbaj sportiv, că în ceea ce privește politica social-democrată în Valea Jiului, ne lipsea o singură medalie: Petroșaniul ! De aceea, ne-am propus să găsim pentru alegerile locale din acest an cel mai bun candidat al echipei noastre, astfel încât să obținem la vot, din partea cetățenilor Petroșaniului, și această medalie. Pentru că noi suntem un partid democratic, așa cum am anunțat că vom face, am comandat un sondaj în care, alături de mai mulți competitori politici, am sondat și trei dintre membrii echipei noastre: consilierul local Pascu Viorel, președintele Organizației, Ioan Rus și pe Costel Avram. Rezultatele m-au surprins și pe mine, pentru că ele ne arată că domnul Costel Avram are un scor deosebit de bun, care mă face să cred că echipa PSD va câștiga alegerile locale din acest an la Petroșani. Vă anunț că așa cum a decis întreaga organizație a PSD Petroșani după ce le-am prezentat sondajul, Costel Avram este nominalizat oficial pentru a candida și pentru a câștiga Primăria Petroșani”, a declarat liderul social-democraților hunedoreni, Laurențiu Nistor.

Opinia acestuia este întărită și de către președintele executiv al PSD Hunedoara, senatorul Cristian Resmeriță, care spune că, pentru alegerile locale din acest an, echipa social-democrată are un obiectiv îndrăzneț, iar potrivit primelor măsurători sociologice, și unul foarte posibil: 6 primari din 6, majorități în toate Consiliile locale și voturi semnificative pentru componența politică a viitorului Consiliu județean și pentru candidatul PSD la funcția de președinte al CJH. ”Sigur că, pe undeva, opiniile oamenilor, exprimate și în acest sondaj, nu fac decât să ne demonstreze că PSD a făcut treabă bună pentru cetățenii din Valea Jiului. Îl felicit pe Costel Avram și-l asigur de tot sprijinul meu, așa cum le mulțumesc domnilor Pascu și Rus pentru că deși au fost competitori cu domnul Avram, au devenit de pe acum susținători ai acestuia și ai întregii echipei PSD”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.

Costel Avram recunoaște că, până la începutul acestui an, nu a luat în calcul o eventuală candidatură pentru funcția de primar al Petroșaniului, însă precizează că propunerea venită chiar de la PSD Petroșani a primit-o ca pe o provocare, iar scorul din sondajul comandat de PSD pentru desemnarea candidatului îl obligă deja în fața cetățenilor Petroșaniului. ”Mulțumesc întregii echipe PSD pentru votul de încredere pe care mi l-au dat, desemnându-mă candidat, așa cum le mulțumesc cetățenilor care și-au exprimat încrederea în mine chiar nefiind încă oficial desemnat. Cert este că dacă PSD este o echipă și nu mă îndoiesc că așa este, atunci în luna iunie, după 20 de ani, Petroșaniul va avea din nou la conducere un primar PSD și un Consiliu local majoritar PSD. Pornesc în această luptă nu împotriva cuiva, ci într-o necesară competiție din care sunt convins că PSD va ieși învingător și la Petroșani, ca de altfel în toată Valea Jiului dar și în Consiliul județean Hunedoara. În echipă, uniți, vom învinge și vom face treabă bună pentru cetățeni !”, a declarat, la rândul său, Costel Avram, candidatul desemnat de PSD pentru funcția de primar al municipiului Petroșani.

Sondajul comandat de PSD pentru măsurarea popularității candidaților de primar de la Petroșani a fost efectuat în perioada 28-30 ianuarie 2020 pe un eșantion reprezentativ de 800 de subiecți. În sondajul realizat de o echipă de specialiști coordonați de sociologul Valentin Fulger de la Universitatea din Petroșani, alături de Costel Avram, Ioan Rus și Viorel Pascu (de la PSD), a mai fost testată cota de popularitate a altor potențiali candidați precum: Francisc Gerschner (de la Pro România), Florin Vlad (de la USR), Mihai Melczer (de la ALDE), Costel Postolache (de la PMP) și bineînțeles, Tiberiu Iacob Ridzi (de la PNL).