”Întâlnire pe aripi”, o poezie de Dorel Neamțu

Ne-am dat întâlnire
în vise, în fața lunii,
acolo, în podul palmei tale
pe care nimenea nu-l poate trece
fără ajutorul unor aripi mari, rotunde,
țesute, de bunica ta, noaptea
în războiul fermecat, de la țară.

Ziua aceasta este scrisă cu litere roșii,
în calendarul păsărilor călătoare,
având cruce de culoarea albă a cocorilor
care vor zbura și anul acesta
tot în forma acelui unghi ascuțit.

Tu trebuie să vii, de undeva de sus,
drept pe linia vieții
lungă de la naștere până la moarte,
pe care o ai încrustată, ca în grindă,
în palma ta dreaptă.

Eu voi pleca spre tine
din intersecția aceea
a liniilor drepte și curbe
ce au pătruns adânc, adânc,
până în somnul palmei mele stângi.

Voi trece neobservat prin gara
în care n-a mai fost nici un tren
de câteva morți de căprioare
înregistrate pe peronul izvorului
unde ele se adăpau, în fiecare zi,
potrivit foșnetului pădurii
pe vremea zborului de albine.

Mi-ai scris că vei fi îmbrăcată
în iișoara aceea subțire
cusută pe mâneci, de cântecul cucului,
cu ramuri lungi și legănate, de brad,
de pe care toți puii învață să zboare.

Pe cap nu vei avea nici o năframă,
ci o cunună scumpă,
de spice de grâu copt,
ca să ne fie pâinea de noapte albă
ca și laptele de mamă.

Mijlocul îl vei avea înfășurat
cu Brâul Sfânt al Maicii Domnului
să nu poată nimeni
să te deoache,
că lumea asta este plină de babe
ce încă își mai scuipă în sân.

Rochia va fi pentru prima oară
una de culoare verde
ca nu cumva să te descopere,
în această junglă,
vreun animal de pradă, interzis vânatului.

Tu nu trebuie să mă cauți cu privirea
Căci ai înțeles
că în ziua aceea, voi fi singurul îndrăgostit
fără flori în mână,
așezat pe banca fragilă a vieții
cu trei lațuri în spate
toate încleștate
peste mâna ta și peste mâna mea.

Mai sunt trei zile fără trei nopți
până când voi pleca spre tine,
în fruntea cocorilor,
în numele stelelor
care mâine vor răsări,
mai devreme, cu o sărutare.