Europarlamentarul Iuliu Winkler consideră că generațiile următoare au dreptul la o natură înfloritoare și un pământ sănătos

Home Politică Europarlamentarul Iuliu Winkler consideră că generațiile următoare au dreptul la o natură înfloritoare și un pământ sănătos
Europarlamentarul Iuliu Winkler consideră că generațiile următoare au dreptul la o natură înfloritoare și un pământ sănătos

Avem nevoie de conștientizare, de gândire ecologică, de eforturi asumate la nivelul comunității, dar și individual pentru a putea transforma, în Transilvania, provocările legate de climă și de mediu în oportunități și pentru a avea o dezvoltare sustenabilă așa cum propune Pactul ecologic european, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în cadrul conferinței organizate, vineri, la Deva, de  Asociația Agricultorilor Maghiari din România (AAMR).

Deputatul european consideră că Pactul ecologic european  – Green Deal – reprezintă startul unor mari schimbări care se vor petrece în secolul 21 și care vor transpune în cotidian principiile sustenabilității atât în societate în ansamblul ei, dar și în economie.

 ”Propunerea Comisiei Europene conține multe elemente importante, printre care amintesc doar economia sustenabilă, eficiența energetică, combaterea schimbărilor climatice în domeniul agriculturii și al transportului, dar, după părerea mea, lipsește referirea la un element cheie, și anume educația. Doar prin educație putem să devenim mai conștienți și putem schimba mentalități (…) Nici la nivel european și nici acasă, în Transilvania, nu putem implementa cu succes politici fără sprijinul cetățenilor, fără ca ei să înțeleagă și să susțină obiectivele acestora. Dacă scopul nostru este ca maghiarii din România să prospere acasă, să-și clădească un viitor pe meleagurile natale, este nevoie de conștientizare, de gândire ecologică, de eforturi asumate la nivelul comunității, dar și la nivel individual. Nu numai nepoții noștri, ci și generațiile ce le vor urma au dreptul la aer proaspăt, la apă curată, la o natură înfloritoare și la un pământ sănătos”, a precizat Iuliu Winkler.

Deputatul european a arătat că Pactul verde generează deja polemici aprinse în Europa, iar UDMR dorește să-și asume un rol activ în dezbaterile legate de transformarea ecologică.  ”Trebuie să lansăm atât la Bruxelles, cât și în Transilvania un dialog social care să aibă ca obiectiv asumarea ca practică generală, de către membrii comunității noastre, a principiilor care stau la baza dezvoltării durabile. Transformarea pornește în acest deceniu, iar schimbările trebuie planificate astfel încât membrii vulnerabili ai comunității să fie susținuți”, a afirmat Winkler, care a amintit că, de altfel, acesta este și cel mai important rol al Mecanismului pentru o tranziție justă care se dorește a fi implementat la nivelul UE.

Europarlamentarul UDMR a mai vorbit despre bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, reiterând faptul că, în Parlamentul European, Grupul PPE urmărește realizarea unei coaliții solide în favoarea finanțării consistente a Politicii Agricole Comune (PAC) și a celei de coeziune.

La rândul său, V. Németh Zsolt, reprezentantul guvernului ungar, a prezentat sistemul valorilor naționale, cunoscute sub numele Hungarikum, vorbind despre importanța valorilor ce ajută la formarea identității locale. Deputatul Csaba Sebestyén, președintele AAMR, a vorbit despre subvențiile agricole și despre modificările prevăzute pentru PAC după 2021.

La conferința organizată la Deva au participat consilieri agricoli care activează în cadrul rețelei susținute și coordonate de AAMR.