Premieră la Petroșani. Ședința Consiliului local se ține prin videoconferință

Autoritățile locale de la Petroșani au luat decizia de a ține ședința Consiliului local municipal, programată pentru luni, 30 martie 2020, de la ora 15,00 în sistem de videoconferință, prin intermediul unei aplicații online pusă la dispoziția consilierilor locali și presei de către administrația publică locală.

Măsura este dictată, potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi de asigurarea protecției membrilor Consiliului local împotriva riscurilor de infecție cu noul coronavirus și a fost luată în conformitate cu prevederile din decretul Președintelui României nr 195 din 16 martie 2020 prin care a fost instituită starea de urgență și OUG 57/3 iulie 2019 privind codul administrativ care permit desfășurarea ședințelor de consiliu prin mijloace electronice.

Pe ordinea de zi a dezbaterilor de astăzi vor figura următoarele proiecte de hotărâre:

 

”Tot în cadrul acestei ședințe am propus consiliului local rectificarea bugetară de 3,4 miliarde de lei din carea 2,7 miliarde lei vor merge către Spitalul de Urgență Petroșani și 700 milioane de lei pentru operațiunile de dezinfecție pentru domeniul public și scările de bloc”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.