Lună: martie 2020

Home 2020 martie
Primăria municipiului Petroșani / Anunț de participare pentru atribuirea de contracte de finanţare nerambursabilă în conformitate cu prevederile Legii nr. 350
Articol

Primăria municipiului Petroșani / Anunț de participare pentru atribuirea de contracte de finanţare nerambursabilă în conformitate cu prevederile Legii nr. 350

ANUNŢ DE PARTICIPARE pentru atribuirea de contracte de finanţare nerambursabilă în conformitate cu prevederile Legii nr. 350 din  2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general domeniul care se finanțează:  Culte Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax...

Aviz favorabil și în Comisia juridică a Camerei Deputaților pentru proiectul senatorul Resmeriță privind reducerea cu 2 ani a vârstei de pensionare pentru locuitorii Văii Jiului
Articol

Aviz favorabil și în Comisia juridică a Camerei Deputaților pentru proiectul senatorul Resmeriță privind reducerea cu 2 ani a vârstei de pensionare pentru locuitorii Văii Jiului

Locuitorii din Valea Jiului sunt cu încă un pas mai aproape de posibilitatea de a ieși la pensie cu 2 mai devreme, fără penalizare, indiferent de domeniul profesional în care-și desfășoară activitatea. Asta deoarece proiectul legislativ inițiat de senatorul Cristian Resmeriță privind includerea localităților Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Uricani și Aninoasa pe lista celor în...

Trafic rutier parțial închis pe strada Lunca din Petroșani, în 10 martie
Articol

Trafic rutier parțial închis pe strada Lunca din Petroșani, în 10 martie

Biroul de presă al Apa Serv Valea Jiului informează că în vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru  contractul de lucrări ”VJ-CL-06 – Reabilitarea retelelor de apă și canalizare Petroșani Nord”, traficul...

AJOFM Hunedoara anulează desfășurarea ”Bursei Mărțișorului”
Articol

AJOFM Hunedoara anulează desfășurarea ”Bursei Mărțișorului”

Bursa Locurilor de Muncă programată pentru data de 12 martie în mai multe localități din județul Hunedoara a fost anulată, decizia fiind luată de conducerea AJOFM Hunedoara ca urmare a ultimelor dispoziții ale Grupului de Coordonare Strategică privind situația Coronavirus. ”Datorită măsurilor urgente care s-au impus la nivel național în vederea prevenirii contaminării cu noul...

Restricții de apă marți, 10 martie, la Petroșani
Articol

Restricții de apă marți, 10 martie, la Petroșani

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 10.03.2020, în municipiul Petroșani – între orele 9:00 – 14:00. Zonele afectate: str. Maleia, Gen.V. Milea, Zorilor, C. Mille, Intrarea Eroilor. Motivul restricției: remediere pierdere, str. Maleia, nr. 15 . Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi...

”COVID-19” / România suspendă toate zborurile către și dinspre Italia
Articol

”COVID-19” / România suspendă toate zborurile către și dinspre Italia

Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că, potrivit Hotarârii nr. 7 a “Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României”, zborurile efectuate de operatorii economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru toate aeroporturile din țară, SE SUSPENDĂ începând cu data de 09.03.2020, ora 12.00, ora României – până...

Scriitorul hunedorean Gligor Hașa a trecut în eternitate
Articol

Scriitorul hunedorean Gligor Hașa a trecut în eternitate

O veste tristă tulbură acest început de primăvară în județul Hunedoara, informând că apreciatul scriitor și dascăl hunedorean Gligor Hașa a trecut în eternitate sâmbătă, 7 martie 2020, la vârsta de 82 de ani. Vestea a fost adusă chiar de către nepoata scriitorului, Izabela Hașa. „Suntem profund îndurerați de pierderea marelui profesor și scriitor Gligor Hașa,...

Articol

Viceprimarul din Vulcan și mai mulți consilieri locali au demisionat din forul legislativ

După ce și-a anunțat intenția de candida pentru funcția de primar al municipiului Vulcan, în alegerile locale din vara acestui an, din partea Pro România, viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu și-a anunțat luni, 9 martie 2020 și decizia de demisie din funcția administrativă, precum și din cea politică, renunțând în acest fel atât la calitatea...

HD365 – o televiziune pentru hunedoreni
Articol

HD365 – o televiziune pentru hunedoreni

Un nou post regional de televiziune își deschide, de astăzi, și în mod oficial, activitatea în județul Hunedoara. Facem această precizare de la bun început, pentru că numele HD365 nu mai este chiar o noutate pentru cei care urmăresc activitatea mass-media din regiunea Văii Jiului și a județului Hunedoara. Desigur, pentru cei care mai caută...

Fonduri europene pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Universității din Petroșani
Articol

Fonduri europene pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Universității din Petroșani

Peste 13,8 milioane de lei este valoarea unui proiect de investiții prin care Universitatea din Petroșani și-a propus să reabiliteze și să modernizeze corpurile de învățământ, atelierele și sala de sport dar și să doteze corespunzător toate cele 55 de laboratoare și săli de seminar de care dispune. Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin...

Adunările publice și private se interzic în România până la 31 martie, ca măsură de protecție împotriva riscurilor de infecție cu noul coronavirus
Articol

Adunările publice și private se interzic în România până la 31 martie, ca măsură de protecție împotriva riscurilor de infecție cu noul coronavirus

Odată cu apariția celor două cazuri confirmate de coronavirus pe teritoriul județului Hunedoara, prefectul județului, Vasilică Potecă, a convocat duminică Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. în cadrul acestui for a fost aprobată HOTĂRÂREA nr. 6/2020 privind aplicarea  “Procedurii operaționale pentru identificarea și managementul persoanelor simptomatice/asimptomatice sosite pe cale aeriană/maritimă/terestră din zona afectată de infecții...

Lucrările la rețeaua de apă din Petroșani închid luni, 9 martie, traficul pe strada Lunca
Articol

Lucrările la rețeaua de apă din Petroșani închid luni, 9 martie, traficul pe strada Lunca

În vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru  contractul de lucrări ”VJ-CL-06 – Reabilitarea retelelor de apă și canalizare Petroșani Nord” și pentru remediere pierdere rețea apă potabilă pe str. Lunca, traficul...

”Panterele negre” din Valea Jiului, pe podium la ”Cupa Cetății” la taekwon-do
Articol

”Panterele negre” din Valea Jiului, pe podium la ”Cupa Cetății” la taekwon-do

Un număr de 330 de sportivi karateka, reprezentând 16 cluburi de profil din întreaga țară, au fost prezenți în data de 7 martie 2020 la ”Cupa Cetății” la taekwon-do, eveniment care a avut loc la Sala sporturilor din Deva, în organizarea Federației Române de Taekwon-do și a ACS ”Lupii” din Deva. Printre echipele participante la...

8 Martie / Mesajul senatorului PSD Cristian Resmeriță
Articol

8 Martie / Mesajul senatorului PSD Cristian Resmeriță

Un gând cald și un sincer ”La mulți ani !” tuturor doamnelor și domnișoarelor din Lupeni, din toată Valea Jiului și din județul Hunedoara, cu ocazia zilei de 8 Martie. Primiți vă rog întreaga noastră admirație și mulțumire pentru ceea ce însemnați în viața fiecăruia dintre noi. Vă doresc ca fiecare clipă a vieții să...

8 Martie / Mesajul rectorului Universității din Petroșani, Radu Sorin
Articol

8 Martie / Mesajul rectorului Universității din Petroșani, Radu Sorin

Sărbătoarea zilei de 8 Martie îmi conferă onoranta ocazie de a le transmite tuturor colegelor noastre din Universitatea Petroșani, studentelor și tuturor doamnelor și domnișoarelor din Valea Jiului, urări sincere de fericire, sănătate și numai împliniri. LA MULȚI ANI ! Prof.univ.dr.ing. Sorin RADU – Rector Universitatea din Petroșani  

8 Martie / Mesajul primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță
Articol

8 Martie / Mesajul primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță

Doamnelor și domnișoarelor, Primiți vă rog, cu ocazia zilei de 8 Martie, expresia prețuirii mele sincere pentru rolul pe care-l aveți în viața comunității locale din municipiul Lupeni și în viața noastră de zi cu zi. Vă doresc ca sărbătoarea Zilei Femeii să vă găsească în sănătate și belșug, fericite alături de cei pe care-i iubiți. LA MULȚI...

8 Martie / Mesajul primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu
Articol

8 Martie / Mesajul primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu

Cele mai frumoase ființe din viața noastră, femeile, doamne și domnișoare sărbătoresc astăzi ziua de 8 Martie – Ziua internațională a femeii. Datorăm acestor ființe minunate admirație, recunoștință, respect și prețuire. Dați-mi voie ca, în primul rând doamnelor și domnișoarelor din orașul Uricani, dar și tuturor femeilor din Valea Jiului și din întreaga Românie să...

8 Martie / Mesajul primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi
Articol

8 Martie / Mesajul primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi

8 Martie! Simbolic astăzi este ziua dumneavoastră, a tuturor femeilor. Vi se cuvine însă fiecare zi. Pentru că nici o zi din an nu are sens fără prezența minunată a femeilor în viața noastră a tuturor. Indiferent că sunteți mame, fiice, iubite, soții, surori, prietene, colege de muncă, toate jucați un rol deosebit de important...

Viziunea poetică a lui Dorel Neamțu despre două sărbători surori: 1 Martie și 8 Martie
Articol

Viziunea poetică a lui Dorel Neamțu despre două sărbători surori: 1 Martie și 8 Martie

Mărțișorul divin al unui ghiocel Am găsit, astăzi, toate porțile inimilor dumneavoastră larg deschise și am lăsat, cu drag, câte un ghiocel pentru fiecare, pe pragul acela înalt, care până astăzi, parcă ne despărțea de sentimente. Ghiocelul este primul dar oferit de natură, naturii umane, prin înmânarea sentimentelor noastre tuturor femeilor, singurele care poartă în...

STUDIU / Ce își doresc femeile atunci când călătoresc
Articol

STUDIU / Ce își doresc femeile atunci când călătoresc

Astăzi, femeile din întreaga lume sunt mai încurajate să călătorească și să deschidă lumea în felul lor. Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a efectuat un sondaj pentru a afla mai multe despre cum își planifică excursiile călătoarele din România, pe ce preferă să-și consume bugetul de vacanță și dacă își propun o...

Un nou caz de coronavirus confirmat în județul Hunedoara
Articol

Un nou caz de coronavirus confirmat în județul Hunedoara

Potrivit informațiilor primite de la Grupul de Comunicare Strategică a fost confirmată infecția cu noul coronavirus (COVID-19) pentru o fată de 16 ani din Hunedoara. Pacienta a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID – 19). Tânăra de 16...

Primarul și echipa ALDE din Geoagiu au trecut la PSD
Articol

Primarul și echipa ALDE din Geoagiu au trecut la PSD

Într-o perioadă în care marile partide de pe scena politică românească se întrec în noi ”achiziții”, Organizația județeană a PSD reușește să dea nu doar o importantă lovitură de imagine, ci să-și asigure chiar prima șansă pentru recâștigarea orașului Geoagiu la următoarele alegeri locale. În acest sens, având în vedere disoluția prin care trece la...

Europarlamentarul Iuliu Winkler consideră că generațiile următoare au dreptul la o natură înfloritoare și un pământ sănătos
Articol

Europarlamentarul Iuliu Winkler consideră că generațiile următoare au dreptul la o natură înfloritoare și un pământ sănătos

Avem nevoie de conștientizare, de gândire ecologică, de eforturi asumate la nivelul comunității, dar și individual pentru a putea transforma, în Transilvania, provocările legate de climă și de mediu în oportunități și pentru a avea o dezvoltare sustenabilă așa cum propune Pactul ecologic european, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler (UDMR, PPE) în cadrul conferinței organizate,...

Programe de formare profesională organizate de AJOFM Hunedoara în luna aprilie 2020
Articol

Programe de formare profesională organizate de AJOFM Hunedoara în luna aprilie 2020

AJOFM Hunedoara prognozează pentru luna APRILIE 2020 organizarea a 5 programe de formare profesională pentru şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă. Programe de INITIERE: Contabil (Cod 343402) – 240 ore. Locaţia de desfăşurare: Deva. Conditii de acces : învăţămant liceal Programe de CALIFICARE: Manichiurist – pedichiurist (Cod 5141.1.2) – 360 ore. Locaţia...

Articol

Filmele săptămânii 6-12 martie, la Cinema Luceafărul din Vulcan

Programul filmelor care vor rula în săptămâna 6-12 martie 2020 la Cinematograful ”Luceafărul” din municipiul Vulcan este următorul: 10 zile fără mama / 10 Days Without Mum (AP-12 – Acordul părinţilor pentru copii sub 12 ani) Vineri 16:00 Tot înainte – 3D Dublat / Onward (Premieră) (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică 12:00 (3D Dublat)...

Voluntari germani dau o mână de ajutor oamenilor de bine din orașul Petrila
Articol

Voluntari germani dau o mână de ajutor oamenilor de bine din orașul Petrila

O echipă de voluntari din Germania sunt prezenți în orașul Petrila și în acest an, potrivit unei mai vechi colaborări cu membri ai Asociației creștine ”Grăuntele” din această localitate. Și în acest an, voluntarii germani au venit în sprijinul petrilenilor de la această asociație pentru a da o mână de ajutor la reamenajarea clădirii vechii direcții...

Bibliotecile publice din Orăștie, Petrila și Gurasada, premiate pentru activitatea din 2019
Articol

Bibliotecile publice din Orăștie, Petrila și Gurasada, premiate pentru activitatea din 2019

Biblioteca Județeană ”Ovid Densușianu” a analizat cu atenție și maximă exigență realizările fiecărei biblioteci publice din județul Hunedoara, conform unei frumoase tradiții prin care-și propune ca, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, să premieze activitatea bibliotecilor publice care au ocupat locuri fruntașe în competiția anuală „Bibliotecile anului”, ediția 2019. După evaluarea rezultatelor obținute, în funcție de...

Consiliul județean Hunedoara / Mesaj de 8 Martie
Articol

Consiliul județean Hunedoara / Mesaj de 8 Martie

Stimate doamne și domnișoare, În fiecare zi aduceți în viețile noastre echilibru, dragoste și fericire. De 8 Martie, vă transmitem cele mai calde gânduri de prețuire, alături de un sincer ”La mulți ani !” Conducerea Consiliului județean Hunedoara

AJOFM Hunedoara organizează pe 12 martie 2020, Bursa locurilor de muncă – ”BURSA MĂRȚIȘORULUI”
Articol

AJOFM Hunedoara organizează pe 12 martie 2020, Bursa locurilor de muncă – ”BURSA MĂRȚIȘORULUI”

Comunicat de presă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara organizează joi, 12 MARTIE 2020, la cererea pieţei muncii locale, BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ, sub genericul ”Bursa Mărțișorului”. Acţiunea se va desfăşura în această zi la sediile Agențiilor Locale ale AJOFM Hunedoara din DEVA, HUNEDOARA și PETROŞANI, între orele 900 –1300, în următoarele locații: AGENŢIA...

49 de fascinante creații plastice ale unor pictori români contemporani, punct de atracție la galeria ”Ianza” din Petroșani
Articol

49 de fascinante creații plastice ale unor pictori români contemporani, punct de atracție la galeria ”Ianza” din Petroșani

Cei care au răspuns invitației lansate de Ami Vasilescu și Cristian Ianza și au fost prezenți la vernisajul primei expoziții de artă contemporană organizată în România sub egida Fundația Ianza-Art Inter Cultural, cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici din România, au avut prilejul de a se bucura, la Petroșani, în spațiul tot mai des neîncăpător al galeriei...

CJSU Hunedoara în videoconferință cu ministrul de Interne, pe tema ”Coronavirus”
Articol

CJSU Hunedoara în videoconferință cu ministrul de Interne, pe tema ”Coronavirus”

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost convocați astăzi din nou de prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, pentru a participa la o videoconferință organizată de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela împreună cu  șeful departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat și Gheorghe Sorescu, secretar de stat în MAI. Potrivit unei informări a...

Restricții de apă vineri, 6 martie, în cartierul Bărbăteni de la Lupeni
Articol

Restricții de apă vineri, 6 martie, în cartierul Bărbăteni de la Lupeni

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 6.03.2020, în municipiul Lupeni – între orele 9:00 – 13:00. Zonele afectate: Cartier Bărbăteni. Motivul restricției: reparare branșament scară, str. Bărbăteni, bl. 17, sc. 6. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.

Directorul Teatrului din Petroșani, actorul Cosmin Rădescu, s-a înscris în PNL Petroșani
Articol

Directorul Teatrului din Petroșani, actorul Cosmin Rădescu, s-a înscris în PNL Petroșani

Organizația PNL Petroșani are, începând cu data de 5 martie 2020 un nou membru important, după ce președintele acestei formațiuni politice locale, Tiberiu Iacob Ridzi l-a convins pe actorul Cosmin Rădescu, directorul Teatrului ”Ion D. Sîrbu” să i se alăture în această echipă politică. La 41 de ani, atunci când, potrivit propriilor sale considerații ”ești...

Articol

564 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Hunedoara în prima lună din 2020

În prima lună a anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, au fost încadrate în muncă 564 persoane, dintre care 280 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 324 au peste 45 de ani, 143 au vârsta cuprinsă între 35 și...

Spectacole de martie la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni
Articol

Spectacole de martie la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni

După o scurtă perioadă de respiro, activitatea cultural-artistică se reia în forță la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni, acolo unde în luna martie sunt deja programate o serie de spectacole de genuri variate, produse atât în plan local cât și de invitați de la nivel național. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță apreciază că, în viața...

Ce spune Costel Avram despre bugetul județului și despre situația SMURD
Articol

Ce spune Costel Avram despre bugetul județului și despre situația SMURD

Prezent din nou în Valea Jiului pentru audiențele săptămâna, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a ținut să precizeze din nou, în fața presei locale, că în ciuda dezbaterilor publice contradictorii, Consiliul județean Hunedoara s-a asigurat, la întocmirea bugetului pentru anul 2020, că toate instituțiile subordonate CJH vor funcționa normal. Avram consideră că, dincolo...

Angajații lunii ianuarie la Apa Serv Valea Jiului
Articol

Angajații lunii ianuarie la Apa Serv Valea Jiului

Având în vedere că activitățile derulate de către Apa Serv Valea Jiului sub genericul ”Angajatul lunii”, respectiv ”Colectivul lunii” se bucură de succes atât în rândul salariaților operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, dar și de aprecieri din partea beneficiarilor și a opiniei publice, în general, conducerea Apa Serv Valea Jiului a...

Angajații pot face acum voluntariat în școli prin programul lansat de Fundația Noi Orizonturi în România
Articol

Angajații pot face acum voluntariat în școli prin programul lansat de Fundația Noi Orizonturi în România

Dezvoltarea durabilă a planetei este preocuparea principală a Naţiunilor Unite pentru următorii 10 ani şi convoacă toate ţările să acţioneze asupra problemelor sociale, economice şi de mediu. În această schemă, educația are un rol cheie, deoarece avem nevoie de tineri capabili să se adapteze la noile schimbări şi să genereze, de asemenea, schimbări pozitive în cele 3...

”Veșnicie provizorie”, piesa de debut a dramaturgului Valeriu Butulescu, în fața unei noi premiere, în Slovacia
Articol

”Veșnicie provizorie”, piesa de debut a dramaturgului Valeriu Butulescu, în fața unei noi premiere, în Slovacia

Chiar în ziua în care pe întregul mapamond este celebrată ziua scriitorilor (3 martie), din Slovacia primim vestea că unul dintre cei mai titrați scriitori români contemporani, concitadinul nostru Valeriu Butulescu, va avea parte de o nouă premieră în afara granițelor țării, a piesei sale de succes ”Veșnicie provizorie”. Piesa va fi jucată, în premieră,...

Proiect pentru modernizarea parcului de odihnă și recreere de lângă Școala 5 Lupeni
Articol

Proiect pentru modernizarea parcului de odihnă și recreere de lângă Școala 5 Lupeni

Modernizarea spațiilor de joacă și recreere, a zonelor verzi și parcurilor din municipiul Lupeni, sunt obiective apreciate de marea majoritate a cetățenilor și, în consecință, sunt obiective cărora administrația publică locală le acordă cuvenita atenție. În acest context se înscrie și un nou proiect de investiții pe care și-l propun edilii din Lupeni și care...

Primarul Tiberiu Iacob Ridzi face verificări privind igiena în școlile din Petroșani
Articol

Primarul Tiberiu Iacob Ridzi face verificări privind igiena în școlile din Petroșani

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a vrut să se asigure personal că recomandările pe care le-a transmis încă de săptămâna trecută directorilor de unități școlare de pe raza municipiului Petroșani, în contextul măsurilor luate pentru combaterea riscului de infecție cu coronavirus, sunt tratate cu seriozitatea cuvenită și nu doar ca maculatură birocratică. Astfel, mai...

O tânără spaniolă studiază tehnici de promovare în turism la Consiliul Județean Hunedoara, în cadrul Programului Eurodyssee
Articol

O tânără spaniolă studiază tehnici de promovare în turism la Consiliul Județean Hunedoara, în cadrul Programului Eurodyssee

Clara Valero Roca locuiește într-o mică localitate lângă Barcelona (Spania) și este licențiată în managementul turismului. Ea este cea mai recentă beneficiară a Programului Eurodyssee, prin care Consiliul Județean Hunedoara s-a implicat de mai bine de 20 de ani în organizarea de stagii de pregătire profesională pentru tinerii din diverse regiuni ale Europei. Marți, 3...

Articol

Aviz negativ în Parlament pentru Lucian Heiuș ministrul propus de PNL pentru Finanțe

În cadrul audierilor care au avut loc marți, 3 martie 2020 la Parlament, ministrul propus de PNL pentru portofoliul Finanțelor Publice în Guvernul Câțu, este vorba despre deputatul liberal Lucian Heiuș, a obținut un aviz negativ din partea membrilor Comisiei pentru Buget-Finanțe. Lucian Heiuș a fost apreciat în cadrul dezbaterilor, președintele comisiei, social-democratul Eugen Teodorovici...

Expoziție de artă contemporană la Galeria ”Ianza” din Petroșani
Articol

Expoziție de artă contemporană la Galeria ”Ianza” din Petroșani

Nu mai puțin de 48 de artiști plastici profesioniști, cu toții membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici din România au răspuns invitației lansate de Ami Vasilescu și Fundația Ianza-Art Inter Cultural, de a participa la o expoziție de artă plastică contemporană, care urmează să fie vernisată joi, 5 martie 2020 de la ora 17,30 la Galeria de artă...

Șomaj în ușoară creștere, la început de 2020, în județul Hunedoara
Articol

Șomaj în ușoară creștere, la început de 2020, în județul Hunedoara

Potrivit statisticilor oficiale, comunicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, rata șomajului în județul nostru la finalul lunii ianuarie 2020 a înregistrat o ușoară creștere, în procent de 0,16% față de luna precedentă. AJOFM Hunedoara informează că la finalul lunii ianuarie, în județul Hunedoara erau înregistrați 5.426 șomeri (din care 2.783 femei), rata...