Daily Archive: luni, aprilie 6, 2020
Stiri la zi
În buna tradiție creștină, împământenită și în Valea Jiului, apropierea sărbătorilor de Paște aduce în atenția oamenilor de bine, pentru care Săptămâna Mare înseamnă nu doar post și rugăciune, …
Administrație
În ședința extraordinară a Consiliului Județean de astăzi, consilierii județeni au aprobat în unanimitate creșterea contribuției pentru Salvital Hunedoara de la 7 la 10 lei. Decizia adoptată în ședința …
Stiri la zi
Nu mai puțin de 135.000 de lei a fost valoarea totală a sancțiunilor, potrivit ordonanței 1/1999 cu reglementările și modificările ulterioare, sancțiuni pe care polițiștii din Petrila le-au aplicat …
Cultură
În anul 2008 aflându-mă împreună cu prietenul ing. Mitu Răscolean la Festivalul „Sus pe Muntele din Jina” am stat de vorbă cu un grup mare de oieri de vârsta …
Administrație
Autoritățile locale de la Uricani își continuă activitățile atât în ceea ce privește acțiune de combatere a noului coronavirus, cât și în ceea ce privește reabilitarea și modernizarea domeniului …
Stiri la zi
Președintele Klaus Iohannis a declarat că va prelungi stare de urgență, instituită pentru combarea noului coronavirus în țara noastră, pentru încă o lună. Decizia a fost luată luni, 6 …
Administrație
Referitor la afirmațiile apărute și propagate în spațiul public, cu privire la situația financiară și activitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Deva, în contextul luptei împotriva răspândirii virusului …
Economie
Pentru a veni în sprijinul firmelor din Regiunea Vest care încearcă să găsească soluţii la provocările cu care se confruntă în contextul pandemiei COVID-19, Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) …
Stiri la zi
Doi indivizi din Petrila sunt în atenția polițistilor după ce în data de 3 aprilie 2020, vineri seara, în jurul orei 21:00, au distrus 2 stâlpi ornamentali care erau …
Cultură
Eminent dascăl, istoric, cercetător și scriitor, prof.dr. Ioachim Lazăr s-a stins din viață luni, 6 aprilie 2020, cu mai puțin de o lună înainte de aniversarea vârstei de 78 …
Stiri la zi
Potrivit cifrelor de bilanț date publicității de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 5 aprilie 2020, la ora 13,00 pe teritoriul României, au fost confirmate 3.864 de cazuri de …
Anunțuri
Datorită lucrărilor de reablitare a rețelelor vechi de alimentare cu apă, din municipiul Petrosani , s-a produs o AVARIE pe strada Aleea Trandafirilor, fapt pentru care, Apa Serv Valea …
Stiri la zi
Potrivit unei informări făcute de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara, la finalul săptămânii precedente, zeci de pompieri din cadrul Detaşamentelor din Deva, Hunedoara, Orăştie și Petroşani, …
Administrație
Luni, 6 aprilie 2020, membrii Consiliului Județean Hunedoara au fost convocați în ședință de urgență, aceasta desfășurându-se, pentru prima oară în istoria instituției, în sistem de videoconferință. Potrivit articolului …