COVID-19 / Cazurile de coronavirus au trecut de 5000, dar crește și numărul persoanelor vindecate

Home Stiri la zi COVID-19 / Cazurile de coronavirus au trecut de 5000, dar crește și numărul persoanelor vindecate
COVID-19 / Cazurile de coronavirus au trecut de 5000, dar crește și numărul persoanelor vindecate

Potrivit informațiilor prezentate de Grupul pentru Comunicare Strategică, până astăzi, 9 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.202 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 212 sunt consemnate la nivelul județului Hunedoara. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel național au fost înregistrate alte 441 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Totodată, până acum, 229 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov și Mehedinți, au decedat.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 647 au fost declarate vindecate și externate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 51.802 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate  648 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.398 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.