Peste 200 de pensii de urmaș au fost recalculate în baza ”Legii Resmeriță”, iar beneficiarii vor intra în drepturi în aceste zile

O nouă serie de 200 de decizii de pensii de urmaș ale minerilor din Valea Jiului, recalculate în conformitate cu prevederile Legii 221/2018 inițiată de senatorul Cristian Resmeriță, ajung în aceste zile la beneficiarii de drept.
Recalcularea pensiilor de urmaș în baza Legii 221/2018 a început cu întârziere, abia în acest an, ca urmare a demersurilor făcute de senatorul Cristian Resmeriță, inițiatorul acestei legi, dar așa cum apreciază acesta, Casa Județeană de Pensii împreună cu Casa locală din Petroșani s-au mobilizat și fac eforturi pentru ca acestea să fie recalculate cât mai repede pentru toți cei aflați în drept. ”Mă bucur de fiecare pas făcut cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Legii 221/2018. După cum știți, este vorba despre o lege care face dreptate pensionarilor mineri. Aceasta prevede recalcularea pensiilor minerilor care au lucrat în grupele I și II de muncă și ale căror drepturi la pensie s-au deschis înainte de 01.01.2011, dar de prevederile acestei legi beneficiază, în egală măsură, și urmașii minerilor decedați. Vestea bună pe care o pot aduce acestora din urmă este că, în perioada imediat următoare, urmare a eforturilor depuse de angajatele Casei Județene de Pensii Hunedoara și ai Casei Locale de Pensii de la Petroșani, alte 200 de decizii de recalculare a pensiilor de urmași vor ajunge la beneficiari, aceștia fiind aproape în totalitate femei, respectiv soțiile celor care au lucrat în mină în perioada 1990-2010. Reamintesc faptul că doamnele vor beneficia de  recalculare începând cu data de 01.10.2018 și pe lângă pensia recalculată vor primi și sumele restante începând cu această dată, sume pe deplin meritate”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Legea nr. 221/2018 a fost elaborată de senatorul Cristian Resmeriță în ideea de a eliminarea inechitățile existente în rândul pensionarilor din sectorul minier și siderurgic. Așa cum se știe, recalculările de pensii pentru miile de beneficiari au început încă din vara anului trecut, primii vizați fiind chiar pensionarii mineri din Valea Jiului. Încă de la vremea respectivă, inițiatorul legii, senatorul Cristian Resmeriță, preciza că nu doar pensiile foștilor mineri și ale foștilor siderurgiști se vor recalcula, odată cu punerea în aplicare  a Legii 221/ 2018, ci în același timp, vor fi recalculate și pensiile de urmaș.