Când se reiau activitățile cu publicul la instituțiile din subordinea Prefecturii Hunedoara

Home Administrație Când se reiau activitățile cu publicul la instituțiile din subordinea Prefecturii Hunedoara
Când se reiau activitățile cu publicul la instituțiile din subordinea Prefecturii Hunedoara

Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a emis Ordinul 187/2020, privind reluarea parțială a unor activități cu publicul și gestionarea resurselor umane la nivelul Instituției Prefectului-Județul Hunedoara, în contextul încetării stării de urgență. În elaborarea documentului, prefectul județului Hunedoara a luat în considerare recomandările de sănătate publică privind reluarea activității în domenii specifice după încetarea stării de urgență, ale Institutului Național de Sănătate Publică.

Astfel, la sediul Instituției Prefectului se iau următoarele măsuri administrative, începând cu data de 15 mai 2020:

– Menținerea suspendării activităților de relații cu publicul, de primire în audiență și de consiliere a cetățenilor, reglementate prin Ordinul MAI nr. 33/2020 din 21 februarie 2020.
Cetățenii se pot adresa instituției prin alte mijloace de comunicare decât prezentarea personal la sediul instituției, și anume: fax: 0254 – 215 099; 215 010; email: prefhd@yahoo.com, prefhd@prefecturahunedoara.ro și poștă: Instituția Prefectului – județul Hunedoara, municipiul Deva – 330025, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 28, după caz.

– Menținerea restricționării accesului la activitățile de registratură generală și de apostilare, precum și la activitatea de restituire a contravalorii taxei de pașaport și de înmatriculare neutilizate.

– Pentru activitatea de registratură generală documentele se vor transmite prin: fax: 0254 – 215 099; 215 010; email: prefhd@yahoo.com, prefhd@prefecturahunedoara.ro și poștă: Instituția Prefectului – județul Hunedoara, municipiul Deva – 330025, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 28, după caz.

– Activitățile de apostilare și de restituire a contravalorii taxelor de pașaport și de înmatriculare neutilizate se vor desfășura prin corespondență, documentele fiind transmise prin poștă la adresa: Instituția Prefectului – județul Hunedoara, municipiul Deva – 330025, B-dul 1 Decembrie 1918, nr. 28.

În legătură cu activitatea Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte- Hunedoara sunt prevăzute următoarele măsuri:

– Reluarea activităților cu publicul începând cu data de 15.05.2020, astfel:

Cererile de paşapoarte vor fi depuse de solicitanţi în baza programărilor online, iar accesul acestora în locaţii, va fi permis doar solicitanţilor şi, după caz, reprezentanţilor legali (la momentul programării) şi a documentului de identitate prezentat în original, respectiv a confirmării de programare, primită ca răspuns prin intermediul portalului www.epasapoarte.ro.

Pentru solicitanţii aflaţi în imposibilitatea efectuării unor programări online, vor fi realizate analize individuale cu privire la posibilitatea preluării cererilor acestora, în intervalele de timp nerezervate prin portalul www.epasapoarte.ro.

Pentru ridicarea paşapoartelor, accesul în locaţii va fi realizat pe baza tichetului eliberat cu ocazia depunerii cererii şi a documentului de identitate iar în cazul imposibilităţii prezentării tichetului, accesul în locaţii va fi permis în baza documentului de identitate, numai după efectuarea unor verificări preliminare din care să rezulte dreptul legal de ridicare a paşaportului.

– Se menține suspendarea activității Punctului de lucru mobil din Petroșani.

Celelalte servicii prestate de S.P.C.P. pentru care nu se fac programări online (istoric paşapoarte, recuperarea paşapoartelor retrase, adeverinţe privind limitarea exercitării dreptului ia libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate, furnizare date din R.N.E.P.S., adeverinţe de scutire de taxe vamale, etc.) vor fi solicitate la sediul structurii competente ori prin corespondenţă poştală cu precizarea că, în situaţia în care nu este necesară anexarea unor documente în original, depunerea cererii se poate face şi prin corespondenţă electronică.

– Rămâne în vigoare suspendarea primirii în audienţă a cetăţenilor.

Programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte este următorul:
Luni – Vineri 08,00 – 20,00

Referitor la activitatea cu publicul a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, ordinul prefectului prevede următoarele:

– Se menține suspendarea activității de examinare la proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere până la data de 14.06.2020, inclusiv.

– Se reia activitatea de programare online pentru susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, începând cu data de 15.05.2020.
În perioada 15.05.2020-29.05.2020 vor fi programaţi pentru susţinerea probei practice candidaţii ale căror dosare au expirat în timpul stării de urgenţă.

Programarea se va face de către un reprezentant al şcolii de conducători auto, cronologic, conform datei la care valabilitatea cursului de pregătire a expirat, pentru a preveni aglomerarea spaţiilor interioare ale serviciilor teritoriale, precum şi pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19, prin reducerea numărului de persoane cu care intră în contact lucrătorii din cadrul serviciilor.

De asemenea, pentru programarea candidaţilor, şcolile de conducători auto pot programa online candidaţii în baza protocolului încheiat cu D.R.P.C.Î.V.

– Se prelungește perioada de suspendare a desfăşurării probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, urmând ca aceasta să fie reluată începând cu data de 02.06.2020, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

– Se reiau, începând cu data de 18 mai 2020, cu programare online, următoarele activități:

– înmatriculare vehicule;
– autorizare provizorie de circulație (numere roșii);
– preschimbare/ pierdere/ duplicat permise de conducere.

Programarea pentru desfășurarea activităților de înmatriculare vehicule, autorizare provizorie de circulație și de preschimbare/ pierdere/ duplicat permise de conducere se poate face numai online, începând cu data de 15 mai 2020.

Programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este următorul:
Luni – Miercuri 08,30 – 15,30
Joi 08,30 – 17,30
Vineri 08,30 – 13,30