Premii pentru familiile de onoare ale Petroșaniului

Chiar dacă nu s-au putut bucura anul acesta de fastul cuvenit unei asemenea aniversări prețioase, familiile din Petroșani care în 2020 au împlinit 50 de ani de căsătorie sau, în unele situații, chiar 60 de ani de căsătorie, au avut parte de o ceremonie, desigur cu rigorile impuse de regulile de distanțare socială obligatorii în contextul crizei epidemiologice în care ne aflăm încă.

Pentru această ceremonie, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a invitat marți, 19 mai 2020, la sediul administrației locale, pe rând, la ore diferite, cele 25 de familii de aur și de platină, pentru a le onora pentru aceste performanțe din viața de familie. ”De fiecare dată când la Petroșani aniversăm cuplurile care au împlinit 50 sau 60 de ani de căsnicie mă încearcă un sentiment plăcut și de emoție sufletească. Așa a fost și acum, ceva mai diferit față de alți ani, având în vedere măsurile impuse de pandemie. Rând pe rând, am invitat la primărie aceste cupluri care și-au respectat angajamentul făcut în momentul când au decis să construiască destinul unei familii. Aceste familii care au trecut peste toate încercările vieții sunt un model pentru întreaga comunitate, drept pentru care le felicit și le urez viață lungă împreună. La Mulți Ani, dragi seniori ai comunității!”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Pentru modelul lor de viață și familie, cu prilejul ediției din acest an a ”Zilei Familiei” au fost premiate familiile: Grosu Aurelian și Elena, Toma Gheorghe și Elena, Pavel Dumitru și Terezia (la aniversarea a 60 de ani de căsătorie), respectiv familiile: Băltărețu Ștefan și Maria, Borhină Mihai şi Silvia, Brățan Ioan și Maria, Budai Petru – Gheorghe și Aliz-Viorica, Cordea Dimitrie – Pavel și Elena
Cristescu Florea și Ana, Deroni Victor și Buta Vasie, Fănic Ioan şi Silvia, Gogelescu Nicolae şi Victoria, Gruianu Viorel şi Elena, Ion Gheorghe şi Elena, Isăcilă Ion şi Florica, Matraş Vasile şi Maria, Mealha Gheorghe și Marioara, Papuc Stan şi Ioana, Sibinescu Tănase şi Elvira, Spânu Gheorghe şi Marioara, Stoian Gheorghe și Olivia, Szilagyi Mihail şi Maria, Tirea Ioan şi Ana, Zvîncă Gheorghe și Maria, Palacean Samoila si Valeria (pentru aniversarea celor 50 de ani de căsnicie).

Gândurilor bune transmise acestora de autoritățile locale ne alăturăm și noi, dorindu-le viață lungă și frumoase, că sănătate și bucurii alături de cei dragi.

Mai multe fotografii de la acest eveniment puteți vedea pe pagina de facebook a primarului municipiului Petroșani – Tiberiu Iacob Ridzi.