Fotografi hunedoreni la Salonul de Artă Fotografică din India

Home Cultură Fotografi hunedoreni la Salonul de Artă Fotografică din India
Fotografi hunedoreni la Salonul de Artă Fotografică din India

Trei artiști fotografi hunedoreni, membrii ai Asociației Artiștilor Fotografi din județul Hunedoara au primit, în aceste zile, vestea că lucrările lor transmise în vederea participării la Salonul Internațional de Artă Fotografică ”Fotosquare International Salon Kolkata” din India urmează să fie expuse la expoziția din acest an, a treia din palmaresul acestui eveniment de talie internațională.

Lucrările artiștilor fotografi Francisc Nemeth, Vasi Sârb și Marius Isfan își vor regăsi locul binemeritat pe simezele expoziției internaționale de artă fotografică de la Calcuta (India).

Artistul fotograf EFIAP Francisc Nemeth recunoaște că acceptarea celor 5 lucrări ale sale, trimise pentru acest eveniment, este cu atât mai onorantă cu cât vine din partea unor organizatori ai unui festival de artă fotografică de mare calibru la nivel internațional, dar mai ales pentru că acestea vor ajunge într-un oraș al lumii care stă sub semnul umanității și binefacerii, grație celebrei călugărițe catolice Maica Tereza, care și-a desăvârșit în Calcula nobila sa operă misionară. ”Trăim o primăvară mai puțin plăcută din pricina pandemiei, dar viața merge înainte. Eu mă bucur că arta nu este în totală izolare și că am reușit să fiu acceptat, cu 5 lucrări, la ediția din acest an a ”Fotosquare International Salon of Photographic Art Kolkata – India 2020”. Numele acestei așezări asiatice îmi amintește de celebra călugăriță de origine albaneză, cunoscută sub numele Maica Tereza, misionara catolică care și-a dedicat întreaga viață umanității pentru care a primit printre alte distincții și Premiul Nobel. Oarecum, parafrazând motto-ul ei, mă regăsesc și eu în acesta și îndrăznesc să spun: ”Sunt român după sânge, catolic după credință, dar după vocaţie, aparţin lumii. Iar în ceea ce priveşte inima mea, aparţin cu totul Inimii lui Isus. Mulțumesc bunului Dumnezeu că și în astfel de vremuri grele, arta merge înainte și încă îmi rezervă și mie un loc de onoare în evenimentele care o definesc la nivelul întregului mapamond”, ne-a declarat Francisc Nemeth, apreciatul artist fotograf din Valea Jiului.

În foto (sus), una din creațiile fotografice ale maestrului Francisc Nemeth, care urmează să fie expusă la Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Calcula (India) 2020.