Știai că, pentru foarte multe persoane, nu dormitorul sau livingul sunt camerele preferate din locuință, ci bucătăria? Probabil pentru că acest loc aduce aminte de copilărie, de mâncărurile delicioase ale mamei sau ale bunicii, de masa îmbelșugată care aduna în jurul ei întreaga familie.
Bucătăria are și va avea întotdeauna un aer cald și primitor, care te îmbie să te simți bine, să te relaxezi, să uiți de grijile de peste zi. Ca un refugiu care te ține departe de lume, acest loc te îmbrățișează ca niciun altul din casă. De aceea, e ideal să ți-l amenajezi și accesorizezi fix așa cum îți place. În final, faptul că ai investit ceva resurse în încăperea ta preferată, va merita pe deplin!
Iată 3 exemple pe care să le ai ca punct de reper și sursă de inspirație pentru amenajarea bucătăriei:
- Folosește inteligent spațiul de care dispui
Nu toate bucătăriile sunt ”dotate” cu mulți metri pătrați. Unele sunt chiar foarte mici, ceea ce te face să te întrebi cum poți să dozezi spațiul astfel încât să îl faci să pară mai încăpător și mai primitor.
Dacă bucătăria este prevăzută cu balcon, nu exclude ideea de a o extinde, renunțând la acesta și prelungind încăperea. E chiar o soluție de luat în calcul în astfel de situații. O alta ar fi alegerea unui mobilier de culoare albă, de preferat mai degrabă înalt decât lat, care să dea impresia de spațiu mai mare. Cât privește masa, optează pentru un model pliabil sau pentru unul care se strânge și poate fi depozitat undeva la îndemână.
La fel și în cazul scaunelor, tabureții pliabili pot fi o idee excelentă pentru o bucătărie minusculă. Nu aglomera cu prea multe corpuri de mobilier, ci alege să le amplasezi nu în profunzime, ci pe înălțime, folosindu-te de cârlige montate pe perete sau pe mobila deja existentă. Aici poți pune tigăi, căni, spatule și palete, ba chiar poți agăța din loc în loc câteva ghivece cu plante.
Nu înseamnă că, dacă bucătăria este micuță, nu poți prepara cele mai delicioase rețete pentru cei ai casei. Iată aici câteva sugestii gustoase!
- Pentru inima locuinței, adică pentru bucătărie, alege o masă pe măsură
Aici, ai servit cele mai delicioase bucate și ai stat la povești cu cei dragi. Atunci, de ce să nu te răsfeți cu un set de masă și scaune care să se asorteze perfect cu restul mobilierului din încăpere? În plus, alături de blatul de bucătărie, masa are o utilitate aparte. Când vrei să faci alegerea potrivită, ia în calcul următoarele aspecte:
- Materialul trebuie să fie de calitate, pentru că nu o cumperi în fiecare lună, deci te aștepți să reziste în timp;
- Culoarea trebuie să se asorteze cu restul mobilierului;
- Stilul e musai să se încadreze în peisaj. Dacă mobila de bucătărie este din lemn masiv, vei alege o masă din același context;
- Mărimea contează? Bineînțeles! Alege-o pe cea care să se încadreze în spațiul pe care îl ai la dispoziție.
- Ai o bucătărie open-space? Joacă-te cu obiectele de decor!
Bucătăriile mari, de tip open-space, îți pun la dispoziție spațiul de care ai nevoie ca să le transformi în cele mai primitoare încăperi din locuință. Aici, accesoriile și electrocasnicele mici pot fi lăsate la vedere, căci loc e din belșug. Nu trebuie să ascunzi storcătorul de fructe sau prăjitorul de pâine în dulap de teama unui aspect prea încărcat.
Pentru pereți, poți alege tablouri minimaliste și rafturi pe care să-ți așezi florile preferate. Decorațiunile handmade sunt preferatele multora, așadar nu te sfii să le pui din loc în loc, în zonele care-ți permit.
Oricât de mare sau de mică ar fi bucătăria ta, indiferent de cât și cum este mobilată și accesorizată, amintește-ți că primordial este că aceasta să fie curată și ordonată. Îndeplinind aceste două condiții, vei fi nu doar mulțumit, ci și sănătos!
Sursa foto: freepik.com