La Lupeni, sute de case sunt afectate de inundațiile de pe Jiu

Home Stiri la zi La Lupeni, sute de case sunt afectate de inundațiile de pe Jiu
La Lupeni, sute de case sunt afectate de inundațiile de pe Jiu

Drumuri afectate de viitură, poduri și podețe distruse și sute de case afectate de inundații și inclusiv galerii ale Minei Lupeni inundate, reprezintă un bilanț sumar produs de calamitățile de pe Jiu de vineri, 26 iunie 2020. Primarul municipiului Lupeni spune că, practic, toate construcțiile civile sau publice de pe cele două maluri ale Jiului de Vest, pe întreaga zonă în care acesta străbate municipiul Lupeni sunt afectate de inundații.

Acum situația este sub control, o veste bună este aceea că apele încep să bată în retragere, circulația rutieră a fost reluată la Lupeni iar autoritățile s-au mobilizat deja pentru a-i ajuta pe cei afectați de inundații, în vederea limitării pagubelor. ”Suntem în teren și acționăm cu toate forțele pentru a limita efectele acestor inundații fără precedent din municipiul Lupeni. Am mobilizat toate forțele de care dispunem și eforturilor noastre li s-au alăturat și alte autorități de intervenție ale statului dar și cetățeni ai municipiului Lupeni. Acționăm pentru a scoate apa din locuințele inundate, din beciuri și curți, pentru a curăța aluviunile aduse de apele care s-au revărsat și pentru a găsi soluții să-i sprijinim pe cei afectați de aceste inundații. Știu că oricât de bine acționăm, situația este atât de gravă încât nu putem acoperi nevoile imediate ale oamenilor și evident că apar și nemulțumiri. Încercăm să răspundem la toate solicitările oamenilor, au venit alături de noi și alți reprezentanți ai autorităților, de la președintele CJH Mircea Bobora la prefectul județului, de la senatorul Cristian Resmeriță la administratorul public Costel Avram, ni s-au alături cei de la ISU, de la Apa Serv, de la Jandarmerie, de la Apele Române, Salvamontu-ul și este așteptat în zonă inclusiv ministrul de interne Marcel Vela”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Acesta spune că, după ce apele se vor retrage și pericolul pentru oameni va fi înlăturat, va fi făcut și un raport al pagubelor produse de aceste inundații, iar administrația de la Lupeni va căuta soluțiile legale pentru a-i ajuta pe toți cei afectați de acest potop fără precedent în ultimii 50 de ani în Valea Jiului.