Mihai Viteazul și eroii Transilvaniei Horea Cloșca și Crișan, declarați prin lege eroi ai națiunii române

Home Cultură Mihai Viteazul și eroii Transilvaniei Horea Cloșca și Crișan, declarați prin lege eroi ai națiunii române
Mihai Viteazul și eroii Transilvaniei Horea Cloșca și Crișan, declarați prin lege eroi ai națiunii române

Parlamentul României a adoptat în aceste zile două proiecte legislative de o profundă semnificație istorică. Ca urmare, atât Mihai Viteazul, primul conducător al tuturor celor trei ţări care formează România de astăzi, cât și Vasile Nicula, Ion Oargă, și Gheorghe Crișan, cunoscuți popular sub numele Horea, Cloşca şi Crişan, a căror revoltă a reprezentat dorința și lupta tuturor românilor pentru dezrobire și emancipare, urmează să fie recunoscuți pentru faptele lor și în fața Legii, nu doar în conștiința națională.

Legea a fost inițiată de către deputatul hunedorean Natalia Intotero, împreună cu alți colegi parlamentari, încă de la începutul acestui an, la recomandarea scriitorului Laurian Stănchescu, un apreciat patriot român. ”Cu toții suntem diferiți, dar avem un lucru care ne unește – identitatea noastră. Avem o istorie comună care ne-a adus împreună, avem simboluri, avem eroi care s-au jertfit pentru noi, pe care eu consider că trebuie să îi cinstim și să le acordăm statutul corespunzător, recunoscut prin Lege. De aceea, am inițiat la începutul acestui an, alături de colegii mei, la recomandarea scriitorului Laurian Stănchescu, căruia îi și mulțumesc, două proiecte de Lege pentru declararea domnitorului Mihai Viteazul și revoluționarilor Horea, Cloșca și Crișan drept martiri și eroi ai națiunii române”, spune deputatul Natalia Intotero.

Odată ce aceste legi vor intra în vigoare, după promulgarea lor de către Președintele României, românii și autoritățile vor putea marca într-un cadru oficial memoria celor menționați prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific. Astfel, ceremoniile anuale pentru Mihai Viteazul se vor putea organiza în data de 27 mai – data Unirii celor trei Țări Românești în anul 1600 sub conducerea marelui voievod, iar ceremoniile pentru Horea, Cloșca și Crișan se vor desfășura în data de 2 noiembrie – data în care a izbucnit Răscoala ţărănească din Transilvania din 1784, condusă de cei trei. Totodată, pentru a sublinia continuitatea sacrificiilor poporului român din Munții Apuseni și în tradiția eroilor martiri Horea, Cloșca și Crișan, la data de 8 noiembrie se va comemora Ziua Martirilor Români de la Beliș.

”Acum este momentul ca și Președintele Klaus Iohannis să demonstreze că simte cu adevărat românește și respectă istoria acestui popor, promulgând aceste două legi. Eu sper că o va face și închei prin a mai spune un lucru: dacă nu învățăm să ne prețuim trecutul și strămoșii care și-au vărsat propriul sânge pentru neamul românesc, dacă nu învățăm și asimilăm din valorile pe care ei le-au susținut, riscăm să ne pierdem. Cinste eroilor români!”, a mai declarat deputatul Natalia Intotero.