Lucian Resmeriță, un mandat mic cu realizări mari în fruntea municipiului Lupeni

Chiar și în condițiile unui prim mandat incomplet, de numai 3 ani și un pic, primarul municipiului Lupeni, social-democratul Lucian Resmeriță are toate motivele să fie mulțumit. La fel cum și cetățenii municipiului Lupeni au același sentiment de mulțumire, după ce au văzut că, în ultimii ani, orașul lor s-a dezvoltat rapid și considerabil, proiectele implementate de administrația celui mai tânăr primar din Valea Jiului fiind nu doar numeroase, variate și considerabile din perspectivă financiară, ci mai ales necesare și utile pentru oameni.

Ne-am fi dorit să facem o retrospectivă completă a felului în care administrația locală condusă de Lucian Resmeriță a acționat în toți acești 3 ani pentru a-și ține promisiunile făcute cetățenilor, dar ne-am văzut puși în situația de face doar un rezumat al acestora, deoarece numărul și varietatea înfăptuirilor este atât de mare încât simpla înșiruire a acestora ar depăși spațiul disponibil într-un ziar (fie el și on-line) și, chiar dacă am găsi suficient spațiu, tot am risca să uităm câte ceva. Cert este că, deși incomplet, primul mandat al primarului Lucian Resmeriță în fruntea municipiului Lupeni consemnează cea mai bună perioadă de dezvoltare a localității din ultimii 30 de ani. Iar acest lucru îl recunosc nu doar cei care, de la bun început, au avut încredere în administrația Resmeriță, ci și cei care și-au asumat rolul politic de adversari ai acesteia.

În fața acestor argumente, faptul că la începutul acestui an, Grupul publicațiilor Exclusiv i-a acordat primarului Lucian Resmeriță, titlul de ”Omul Anului în  Valea Jiului” este doar un firesc preludiu al momentului în care, peste puțin timp, la alegerile locale din septembrie 2020, cetățenii municipiului Lupeni îi vor oferi primarului lor Lucian Resmeriță nu doar votul de încredere al unui nou mandat, de data aceasta unul complet, ci își vor oferi lor înșile șansa de a fi părtași la dezvoltarea în continuare a acestui municipiu.

Interviu cu primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță: 

Domnule primar Lucian Resmeriță, s-au împlinit 3 ani de când ați fost ales în această funcție, în fruntea administrației loc ale de la Lupeni. Sunteți mulțumit de ceea ce ați realizat în acest mandat ?

– Într-adevăr, au trecut trei ani de când am primit un vot de
încredere din partea cetățenilor municipiului Lupeni și am fost învestit în această onorantă calitate de primar al orașului în care m-am născut. La întrebarea dumneavoastră însă, eu cred că răspunsul trebuie să-l dea chiar cetățenii municipiului Lupeni. Dumnealor sunt cei care evaluează activitatea noastră, a aleșilor locali și dumnealor sunt cei care ne dau calificative. Dacă oamenii sunt mulțumiți de ceea ce am făcut, alături de echipa PSD în municipiul Lupeni, îmi vor acorda încrederea pentru următorul mandat. Iar dacă nu, nu !

Să vă întreb atunci altfel. Există anumite lucruri pe care ați fi dorit să le faceți în plus în acest mandat și nu ați reușit ?

– Da, sigur că da. Întotdeauna în  activitatea unui primar e loc de mai bine. Asta pentru că
problemele și nevoile oamenilor sunt multiple și fiecare cetățean are așteptările lui de la primarul pe care l-a ales. Eu am căutat, împreună cu colegii mei, să ne ținem în primul rând de respectarea programului nostru politic și administrativ cu care am câștigat aceste alegeri. Lucru pe care am reușit să-l facem. Dar, în același timp, ori de câte ori am putut să facem ceva în plus sau ori de câte ori am fost solicitați de cetățeni să intervenim pentru o problemă sau alta, am căutat să acționăm în folosul oamenilor. De altfel, asta cred că e menirea unui primar: să acționeze în folosul oamenilor. Mă întrebați ce nu am reușit să facem… Sunt încă probleme nerezolvate în
municipiul Lupeni, iar vedeți că viața de zi cu zi ne oferă noi și noi provocări, apar crize de tot felul, pandemii, calamități… Sunt multe probleme de rezolvat și vom căuta să facem față tuturor acestora. Știți, marele nostru poet Mihai Eminescu avea o vorbă: ”Cine vrea să facă ceva, caută
mijloace. Cine nu, caută scuze !”. Ei bine, eu vreau să-i asigur pe toți cetățenii municipiului Lupeni că acționez permanent pentru a căuta soluții și mijloace de a rezolva problemele comunității, de a dezvolta acest oraș care îmi este foarte drag și niciodată nu caut scuze pentru ce nu am putut încă să înfăptuiesc.

– Dincolo de susținerea cetățenilor, ați avut  susținere și din partea celor de care a depins și depinde într-un fel sau altul activitatea dumneavoastră ?

– Din fericire, da. Cred că unul din principalele argumente ale reușitelor mele din acești 3 ani este dat tocmai de faptul că am alături o echipă competentă, atât în administrație, cât și în politică. Am făcut și fac o echipă bună la Primărie cu domnul viceprimar Iacob Mesaroș, a cărui experiență în administrația publică mi-a fost de un real folos. Fac echipă bună cu oameni dedicați și responsabili, atât la Primărie cât și în Consiliul local. Fac echipă cu fratele meu, senatorul Cristian Resmeriță și cu întreaga Organizație a PSD Lupeni. Și da, fac echipă în primul și în primul rând cu cetățenii municipiului Lupeni. La polul opus, trebuie să recunosc că nu am reușit să fac echipă cu cei de la PNL care și-au făcut un obicei de a încerca să blocheze multe din proiectele mele pentru oameni, de teamă să nu acumulez capital politic, uitând însă că motivul pentru care o parte din cetățenii Lupeniului care i-au trimis în Consiliul local au făcut-o nu pentru a pune contre PSD-ului, ci pentru a-i sprijini pe cetățenii municipiului Lupeni.

Ce regretați după 3 ani la Primărie ?

– Nimic. Poate doar faptul că a trebuit să renunț la catedră, la profesia mea și la  elevii mei. Și dacă e să vorbesc cu adevărat despre un regret, atunci regret doar că nu am mai mult timp pentru familia mea, pentru copii mei și soția mea, pentru părinții mei și lor le mulțumesc pentru că m-au înțeles.

Mergeți înainte ?

– Organizația PSD Lupeni a decis că această echipă își va asuma candidatura pentru un nou mandat. Suntem oameni de echipă, deci evident vom răspunde chemării partidului.