34,1 milioane lei de la Guvern pentru acoperirea pagubelor produse de inundațiile care au avut loc în județul Hunedoara

Home Administrație 34,1 milioane lei de la Guvern pentru acoperirea pagubelor produse de inundațiile care au avut loc în județul Hunedoara
34,1 milioane lei de la Guvern pentru acoperirea pagubelor produse de inundațiile care au avut loc în județul Hunedoara

Circa 10% din fondurile totale aprobate de Guvern pentru refacerea infrastructurii afectate de inundațiile din luna iunie, vor ajunge în Valea Jiului.

Executivul a aprobat, în ședința din 9 iulie, alocarea a 327.278.000 de lei din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru localitățile afectate de calamităţi naturale. Vor fi alocate fonduri pentru județele: Arad, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării, Vetuța Stănescu, fondurile au fost repartizate în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, a Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din cele 23 de județe, unde au avut loc inundaţii și alunecări de teren, fiind afectate infrastructura hidrotehnică, terasamentele, malurile de apărare, structura drumurilor județene ori comunale, podurile, podețele, digurile și punțile pietonale.

În ceea ce privește județul Hunedoara, suma aprobată de Guvern este de 34,1 milioane lei, banii urmând să fie repartizați pentru mai multe UAT-uri, după cum urmează:

  • Brad – 525.000;
  • Lupeni – 1.051.000;
  • Vulcan – 83.000;
  • Aninoasa – 1.882.000;
  • Călan – 1.093.000;
  • Geoagiu – 110.000;
  • Hațeg – 9.000;
  • Simeria – 249.000;
  • Uricani – 2.933.000;
  • Baia de Criș – 1.188.000;
  • Balșa – 89.000;
  • Baru – 229.000;
  • Băcia – 53.000;
  • Bănița – 36.000;
  • Beriu – 9.000;
  • Boșorod – 284.000;
  • Brănișca – 186.000;
  • Bretea Română – 1.139.000;
  • Bunila – 123.000;
  • Certeju de Sus – 220.000;
  • Densuș – 354.000;
  • Gurasada – 105.000;
  • Hărău – 90.000;
  • Lunca Cernii de Jos – 288.000;
  • Luncoiu de Jos – 20.000;
  • Mărtinești – 141.000;
  • Orăștioara de Sus – 166.000;
  • Pui – 2.163.000;
  • Râu de Mori – 57.000;
  • Romos – 316.000;
  • Sântămărie Orlea – 403.000;
  • Sălașu de Sus – 252.000;
  • Șoimuș – 1.027.000:;
  • Toplița – 40.000;
  • Vața de Jos – 6.640.000;
  • Vălișoara – 76.000;
  • Vorța – 792.000

De asemenea, pentru Consiliul Județean Hunedoara a fost repartizată suma de 9.973.000.

Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, precizează că sumele alocate vor fi transmise fiecărei Unități Administrativ Teritoriale pe raza cărora s-au înregistrat pagube. „Imediat după retragerea apelor, Instituția Prefectului a constituit în regim de urgență comisii de evaluare care s-au deplasat în fiecare localitate afectată. Am solicitat membrilor comisiilor să lucreze inclusiv în zilele sfârșitului de săptămână pentru ca primăriilor hunedorene să li se poată trimite cât mai repede, ceea ce s-a și întâmplat, banii necesari reparațiilor la infrastructura rutieră, de alimentare cu apă sau la obiective sociale din localitățile afectate”  a declarat Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara.

Potrivit autorităților județene acesta este un prim set de măsuri adoptat de Guvern pentru a veni în sprijinul comunităților afectate de inundațiile din luna iunie, urmând ca, după centralizarea dosarelor de despăgubire depuse de persoanele fizice ale căror gospodării sau terenuri agricole au fost afectate, acestea să fie despăgubite în baza unui proiect de hotărâre de Guvern depus de Ministerul Muncii.