Punct final în modernizarea străzii Retezatului din Lupeni

Home Administrație Punct final în modernizarea străzii Retezatului din Lupeni
Punct final în modernizarea străzii Retezatului din Lupeni

Situată în zona vechiului centru muncitoresc al orașului, mai jos de sediul Primăriei, strada Retezatului din municipiul Lupeni era până de curând una din puținele străzi de pe raza municipiului Lupeni în care nu exista asfalt. Încă de la preluarea mandatului său de primar, edilul din Lupeni Lucian Resmeriță le-a promis cetățenilor care locuiesc pe această stradă că problema va fi remediată. 

Mai întâi au fost realizate o serie de lucrări privind realizarea de rigole pentru colectarea apelor pluviale, strada Retezatului fiind una cu o declivitate mare, fapt care cauza probleme mari infrastructurii rutiere la fiecare ploaie. Odată finalizat canalul colector, autoritățile locale au dat ”undă verde” și pentru execuția lucrărilor de infrastructură rutieră și pietonală. Începute în primăvară, lucrările de modernizare a străzii Retezatului din Lupeni au fost finalizate în aceste zile, iar de pe acum riveranii pot circula pe trotuare asfaltate, iar pentru posesorii de autoturisme circulația pe acest drum a devenit și ea una mult mai lejeră și fără probleme.

”Mă bucur că încă o stradă de pământ din municipiul Lupeni a fost asfaltată iar gradul de confort al locuitorilor din zonă a crescut odată cu finalizarea acestui obiectiv de investiții. Este o lucrare importantă pe care eu am asumat-o de când am venit la Primărie, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu cetățenii care locuiesc în zonă și mă bucur că și față de aceștia, așa cum le-am promis, am reușit să ne ținem de cuvânt și să facem ceea ce trebuia făcut pentru confortul lor într-un municipiu”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Acesta spune că investiții similare vor avea loc pe raza municipiului Lupeni și în alte zone greu accesibile ori acolo unde străzile nu au beneficiat până acum de lucrări de reabilitare și modernizare.