CJH atenționează Primăria Șoimuș că este obligată să asigure un trafic sigur pe drumurile județene aflate în administrare temporară

Home Administrație CJH atenționează Primăria Șoimuș că este obligată să asigure un trafic sigur pe drumurile județene aflate în administrare temporară
CJH atenționează Primăria Șoimuș că este obligată să asigure un trafic sigur pe drumurile județene aflate în administrare temporară

Consiliul Județean Hunedoara solicită public Primăriei Comunei Șoimuș să respecte prevederile contractului cadru de administrare a sectoarelor de drumuri județene transmise Consiliului Local Șoimuș în vederea realizării proiectelor care vizează rețelele de alimentare cu apă, respectiv de canalizare.

În data de 27 iulie 2018, urmare a solicitării primite din partea administrației locale din comuna Șoimuș, prin HCJ nr. 180/2018, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat transmiterea temporară către Consiliul Local al Comunei Șoimuș a dreptului de administrare asupra sectoarelor de drum DJ 706A de la km 18+782 – km 22+500 și respectiv DJ 761A de la km 0+010 – km 5+800. Cele două sectoare sunt situate în intravilanul și extravilanul satelor Păuliș și Chișcădaga, respectiv în intravilanul și extravilanul satelor Șoimuș și Boholt, iar transmiterea dreptului de administrare s-a realizat pentru realizarea obiectivelor de investiții care vizează rețelele de apă și canalizare în localitate.

”Prin contractul încheiat între cele două părți, Consiliul Local al Comunei Șoimuș are obligația de a executa lucrări de întreținere periodică și reparații, pentru menținerea stării de viabilitate a drumului, precum și de a asigura funcționarea sectoarelor de drum în condiții corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legale privind regimul juridic al drumului”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al CJH.

La sfârșitul lunii aprilie a acestui an, prin adresa nr. 6.752/27.04.2020,  Consiliul Județean Hunedoara a solicitat în scris Primăriei Comunei Șoimuș să execute lucrări de întreținere periodică pentru menținerea stării de viabilitate a sectorului de drum județean DJ 706A de la km 18+782 – km 22+500 și a sectorului de drum județean DJ 761A de la km 0+010 – km 5+800, astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță și confort.

De asemenea, având în vedere că Primăria Comunei Șoimuș este beneficiarul investiției „Rețea de canalizare în localitățile Bălata, Bejan, Boholt, Chișcădaga, Păuliș”, Consiliul Județean Hunedoara a solicitat administrației locale să notifice constructorul ce execută aceste lucrări cu privire la aducerea la starea inițială de viabilitate a sectoarelor de drum afectate.

În condițiile în care aducerea la starea inițială de viabilitate a sectoarelor de drum afectate este o obligație prevăzută în contractele de lucrări încheiate între operatori și beneficiari, Consiliul Județean Hunedoara solicită, din nou, public administrației locale din comuna Șoimuș să respecte prevederile din contractul de administrare și să dispună urgent toate măsurile pentru a asigura condiții de siguranță maximă pentru toți participanții la traficul rutier.