Este cât se poate de vizibil faptul că, pentru autoritățile locale de la Lupeni, nu doar implicarea în a face cât mai multe investiții publice sunt o constantă a activității edililor, ci și dorința de a-i bucura pe locuitorii orașului, atât pe cei mari cât și pe cei mici, determină inovații spectaculoase în ceea ce privește decorarea celor mai intens căutate spații publice. Un astfel de spațiu public este și, de pe acum, foarte cunoscutul Parc CAP.
De câteva zile, în acest parc, dotat corespunzător unui spațiu de odihnă și relaxare, mica piațetă situată chiar în centrul parcului a fost inundată de sute de baloane viu colorate, amplasate pe cupola acesteia, transformată parcă într-un spațiu al bucuriei și al speranței, spre deliciul celor mari, dar mai ales al celor mici. Oamenii își aduc aminte cu plăcere că, anul trecut, tot aici, locul a fost împodobit într-un mod elegant, frumos, cu umbreluțe de vreme bună, la fel de colorate și într-un aranjament la fel de inspirat, fapt care a atras numeroși locuitori și a constituit cadrul perfect pentru fotografi amatori, dar și pentru cei profesioniști. Aceștia apreciază la fel de mult noua idee a edililor și sunt convinși că marea de baloane colorate va avea același efect de magnet asupra vizitatorilor și bineînțeles a fotografilor.