Jandarmul hunedorean Gabriel Boncu, decorat de Ziua M.A.I.

Jandarmul hunedorean sublocotenent Boncu Gabriel, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara a fost distins cu ,,Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, aceasta fiindu-i conferită cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne.

Distincţia a fost acordată pentru activitatea desfăşurată de acesta în cursul acestui an, precum şi ca apreciere a rezultatelor deosebite obţinute. Jandarmul hunedorean a intervenit pentru căutarea unei persoane care a părăsit ilegal centrul de carantină Hotel Petroșani din municipiul Petroșani, apoi a intrat cu forța în domiciliul fostei prietene, unde a înjunghiat, cu o șurubelniță, o altă persoană de sex masculin care locuia cu aceasta. În încercarea de a scăpa de forţele de ordine, bărbatul a încercat să treacă înot râul Jiu, însă jandarmul a sărit în apă reuşind să îl prindă, să îl imobilizeze şi să îl scoată la mal.

Iar aceasta este doar una din misiunile îndeplinite cu succes de sublocotenentul jandarm Boncu Gabriel.

Alături de acesta, alți 3 jandarmi au mai fost premiați în cadrul ceremoniilor dedicate Zilei Ministerului Afacerilor Interne, care au avut loc la sediul MAI de la București, în prezența ministrului de interne, Marcel Vela.