Ultimele decizii înainte de semnarea contractului pentru linia de transport ”Green Line” din Valea Jiului

Home Administrație Ultimele decizii înainte de semnarea contractului pentru linia de transport ”Green Line” din Valea Jiului
Ultimele decizii înainte de semnarea contractului pentru linia de transport ”Green Line” din Valea Jiului

Reprezentați ai administrațiilor publice din localitățile Văii Jiului și experți ai Consiliului județean Hunedoara au avut, în aceste zile, la Vulcan o întâlnire decisivă a tuturor partenerilor proiectului ”Green Line”, în vederea finalizării tuturor aspectelor semnalate de ADR Vest care se cer rezolvate înainte de semnarea efectivă a contractului de finanțare din fonduri europene a acestui important proiect pentru Valea Jiului.

În cadrul acestei întâlniri a ADI ”Green Line Valea Jiului” s-a luat decizia înființării societății comerciale care va administra noua linie de transport public ecologic din Valea Jiului, societatea căreia îi va reveni și rolul de a implementa efectiv proiectul de investiții în valoare de aproape 100 de milioane de lei. Această societate comercială va fi constituită din cele 7 UAT-uriu partenere în proiect, respectiv Consiliul județean Hunedoara și Primăriile din Vulcan, Lupeni, Petroșani, Uricani, Petrila și Aninoasa, cu cotă egală de participațiune, iar constituirea ei urmează să fie aprobată în zilele următoare în cadrul Consiliilor Locale și cel Județean, împreună cu toate proiectele de hotărâre derivate din obligațiile legale privind înființarea societății comerciale.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora s-a declarat încântat de faptul că, după o perioadă destul de lungă în care a fost nevoie de foarte multe întâlniri pentru a pune de acord toate aspectele necesare, conform cerințelor finanțatorului (ADR Vest), s-a ajuns în sfârșit la etapa finală de dinaintea semnării contractului de finanțare și a dat din nou asigurări că instituția pe care o conduce și-a asumat misiunea de a sprijini fără rezerve acest important proiect pentru comunitatea locală din Valea Jiului. Acesta a reamintit faptul că CJH a decis să suporte aproape exclusiv cheltuielile necesare, dar neeligibile în contractul de finanțare europeană a acestui proiect și a sprijinit, financiar și logistic, toate etapele de până acum ale acestui proiect, dând asigurări că va face același lucru până la finalizarea acestuia.

Deși nu a putut fi prezent la această întâlnire de lucru, Gheorghe Ile, care, în calitate de primar al municipiului Vulcan (UAT Vulcan fiind lider de proiect în această asociere) și de Președinte al ADI ”Green Line Valea Jiului” a ținut să transmită, prin intermediul unei postări pe pagina sa de socializare, un punct de vedere referitor la acest proiect de anvergură al tuturor comunităților locale din regiunea Văii Jiului. ”Când am demarat proiectul GREEN-LINE, ne-am izbit de un mare val de scepticism, de neîncredere și chiar de ironie, din partea multora, care au spus că acesta este un vis frumos, cam vechi și că va rămâne așa. Ei uite că nu au avut dreptate. Sunt mândru ca Președinte al ADI – GREEN-LINE VALEA JIULUI și ca reprezentant al liderului de proiect că am trecut cu bine prin toate etapele de până acum și că mai avem puțin și primim fondurile ca să ne apucăm de lucru. Mulțumesc tuturor colegilor mei din Primărie, consilierilor locali, primarilor din Valea Jiului și domnului Președinte al Consiliului Județean – Mircea Bobora, pentru eforturile conjugate care au condus la parcurgerea, pas cu pas, a tuturor cerințelor tehnice și financiare impuse de finanțator. Îi mulțumesc totodată și directorului Agenției de Dezvoltare Regională Vest, domnul Sorin Maxim pentru colaborarea excelentă pe care o avem și în cadrul acestui proiect”, a declarat primarul Gheorghe Ile.

Investițiile din proiectul ”Green Line Valea Jiului”, sunt finanțate prin POR-Regio și au un buget de 95 milioane de lei, adică peste 20 de milioane de euro. Având două componente, proiectul prevede crearea unei linii verzi de autobuze electrice între localitățile din Valea Jiului, respectiv Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani. În cadrul acestui proiect sunt prevăzute achiziția unui număr de 26 de autobuze electrice, va fi amenajat un depou în municipiul Vulcan, se vor construi/moderniza 112 stații de transport public, se vor realiza 34 de stații de reîncărcare pentru autobuzele electrice și 2 stații de reîncărcare pentru automobile electrice. Totodată, vor fi reabilitați aproximativ 5 kilometri de drumuri publice din Valea Jiului, de pe traseul liniei de transport.

De asemenea, proiectele prevăd implementarea unui sistem de e-ticketing, amplasarea de sisteme de informare și de numărare a pasagerilor în vehicule, monitorizarea și dispecerizarea autobuzelor, supravegherea lor video, crearea unui portal web și a unei aplicatii de mobil (Android, IOS) pentru informarea călătorilor.