Apa Serv Valea Jiului a demarat proiectul privind introducerea sistemului de alimentare cu apă potabilă în stațiunea Straja

Home Economie Apa Serv Valea Jiului a demarat proiectul privind introducerea sistemului de alimentare cu apă potabilă în stațiunea Straja
Apa Serv Valea Jiului a demarat proiectul privind introducerea sistemului de alimentare cu apă potabilă în stațiunea Straja

După ce în 2017 a fost realizată și pusă în funcțiune o rețea de canalizare în stațiunea Straja, în urma unei investiții finanțate de Consiliul județean Hunedoara, Apa Serv Valea Jiului începe acum implementarea unui alt proiect de investiții finanțat de autoritățile județene. Este vorba despre un proiect care are în vedere asigurarea unui sistem de alimentare cu apă potabilă a tuturor structurilor de cazare din apreciata stațiune turistică a Văii Jiului.

Potrivit proiectului, pomparea apei potabile în stațiune se va face printr-o aducţiune prevăzută cu 5 staţii de pompare intermediare, începând cu staţia de tratare a apei de la Braia (Lupeni) până la
rezervoarele din zona schitului Strajă deja existente, a căror capacitate care este în prezent de circa 130 mc va fi crescută prin construirea unui nou rezervor de stocare a  apei potabile, cu o capacitate de 500 mc. Noul rezervorul va fi dotat și cu o mini-staţie pentru clorinarea apei în sistem complet automatizat. Potrivit directorului general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică staţia de clorinare va face posibilă tratarea apei şi încadrarea în parametrii de  potabilitate impuşi de legislaţia în domeniu.

Tot aici va fi amplasată şi o altă staţie de pompare, cu rol de a asigura parametri de transport ai apei potabile şi la rezervoarele de 2 x 90 mc, care sunt amplasate la cota 1.470, la extremitatea sudică a complexului de cabane “Straja veche”.

Proiectul pe care compania de apă din Valea Jiului în derulează pentru alimentarea cu apă potabilă a stațiunii Straja prevede, de asemenea, și realizarea unei noi reţele de aducţiune în lungime totală de 4,18 kilometri, dar şi a unei reţele de distribuţie a apei în staţiune, în  lungime totală de 1,95 kilometri. De-a lungul reţelei de distribuţie vor fi instalaţi și 16 hidranţi care vor putea fi folosiţi în situaţiile de urgență cauzate de eventualele incendii în stațiune.

Pentru implementarea acestui proiect de investiții, cu rol major în ceea ce privește creșterea calității serviciilor turistice din stațiunea Straja Lupeni, Consiliul județean Hunedoara a aprobat o sumă de peste 5 milioane de lei pentru Apa Serv Valea Jiului, care se va ocupa efectiv de realizarea acestor investiții.

Proiectul a demarat deja, în primă fază operatorul regional de apă potabilă urmând să facă achizițiile de materiale și echipamente necesare pentru acest obiectiv.