Majoritatea ALDE din Lupeni a decis să treacă în echipa politică a primarului Lucian Resmeriță

Home Politică Majoritatea ALDE din Lupeni a decis să treacă în echipa politică a primarului Lucian Resmeriță
Majoritatea ALDE din Lupeni a decis să treacă în echipa politică a primarului Lucian Resmeriță

În avanpremiera campaniei electorale pentru alegerile locale din luna septembrie, Organizația municipală a Partidului Social Democrat consemnează un important succes politic odată cu decizia aproape unanimă a membrilor Alianței Democraților și Liberalilor (ALDE) din municipiul Lupeni care s-au alăturat, începând cu data de 24 iulie 2020, echipei politice a primarului în exercițiu, Lucian Resmeriță.

Potrivit ex-președintelui ALDE Lupeni, Sorin Corpadi decizia este una firească, având în vedere realizările primarului municipiului Lupeni și dorința de a-i putea fi acestuia alături în demersurile privind continuarea proiectelor de dezvoltare a municipiului Lupeni. ”Am luat decizia de a mă alătura echipei conduse de domnul primar Resmeriță Lucian, atât eu, cât și o mare parte dintre membrii ALDE Lupeni, pentru că municipiul Lupeni s-a transformat văzând cu ochii în ultima perioadă de timp. Am considerat deci că este normal să mă alătur proiectului de dezvoltare a municipiului Lupeni pe care-l realizează domnul primar Resmeriță Lucian și, împreună cu mai mulți colegi, să-i putem fi alături pentru a-l ajuta în implementarea cu și mai mare succes a acestui proiect pentru cetățeni.  În același timp le mulțumesc foarte mult membrilor PSD Lupeni, care m-au primit cu brațele deschise”, a declarat Sorin Corpadi, ex-președintele ALDE Lupeni.

Pentru primarul municipiului Lupeni, decizia președintelui Organizației ALDE Lupeni, Sorin Corpadi, și a unui număr de circa 90% din organizația pe care acesta a condus-o, de a se alătura echipei PSD Lupeni este încă o confirmare a faptului că politica pe care PSD o adoptă la Lupeni vizând dezvoltarea continuă a localității și standardelor de viață ale cetățenilor este apreciată și susținută de tot mai mulți cetățeni, chiar și de cei care au făcut sau fac parte din alte formațiuni politice ori care au diverse simpatii de această natură. ”Mă bucură faptul că președintele ALDE Lupeni, domnul Corpadi Sorin și 90% din organizația condusă de dumnealui au decis să se alăture proiectului meu de modernizare a municipiului Lupeni. Cu toții devin din acest moment membrii în marea familie a PSD Lupeni și nu vă ascund că îmi doresc ca toți oamenii de bine ai municipiului Lupeni să vină alături de noi, pentru că doar împreună putem dezvolta municipiul Lupeni”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Decizia politică luată de membri ai ALDE din Lupeni este salutată și de președintele Organizației PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță. ”PSD a fost, este și rămâne o forță politică în municipiul Lupeni, iar asta se întâmplă deoarece atât proiectele noastre politice, cât și proiectele noastre administrative au drept scop dezvoltarea orașului în care trăim. Faptul că mulți cetățeni vin alături de noi și aproape zi de zi înregistrăm cereri de înscriere în PSD la Lupeni demonstrează că oamenii au încredere în ceea ce facem. Salut decizia celor de la ALDE de a veni alături de noi, așa cum am salutat și decizia celor de la PRM de ni se alătura și așa cum salutăm decizia fiecărui lupenean care vine, cu încredere, alături de echipa noastră politică”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni.