Plăți de peste 65 de milioane de lei pentru șomajul tehnic în județul Hunedoara

Home Economie Plăți de peste 65 de milioane de lei pentru șomajul tehnic în județul Hunedoara

Potrivit unei informări prezentate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, 2.800 de agenți economici au solicitat de la începutul pandemiei până în prezent, acordarea șomajul tehnic pentru salariați în fiecare lună. În baza acestor solicitări, au fost efectuate lunar plăți pentru un număr mediu de aproximativ 15.000 – 25.000 de persoane pe lună, valoarea totală fiind de 65.026.319 lei.

Totodată, în aceeași perioadă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara a efectuat plăți în conformitate cu Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, în valoare de 768.994 lei, către aproximativ 150 – 180 de persoane.