Universitatea din Petroșani a publicat primele rezultate ale admiterii

Pe situl Universității din Petroșani au fost publicate primele rezultate ale admiterii în noul an universitar 2021-2022, în urma concursului de admitere organizat în cadrul celor 3 facultăți componente.

Potrivit rectorului Universității din Petroșani, înscrierile la această sesiune de admitere au consemnat un interes crescut al tinerilor pentru specializările puse la dispoziție de școala de învățământ superior din Valea Jiului, atât în ceea ce privește studiile de licență, cât și cele de master. Aproape 500 de concurenți s-au înscris doar pentru concursul de admitere la studiile de licență, întrunind condițiile de admitere.

Și notele obținute de candidați în urma analizei dosarelor depuse de acestea au fost semnificative. Spre exemplul, la Facultatea de Mine, cea mai mare medie la admitere este 9.42, la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică cea mai mare notă de admitere la licență este 9.44 iar la Facultatea de Științe, cea mai bună medie de admitere este de 9.85.

”Îi felicit pe toți cei care s-au înscris pentru viitorul an universitar la Universitatea noastră și îi asigur că au făcut o alegere foarte bună. Cei declarați admiși sunt invitați în etapa următoare să confirme locurile pentru care au optat și pentru care au fost admiși, urmând ca după finalizarea etapei de confirmare, pentru locurile care ne vor rămâne disponibile, atât pentru studiile bugetate de stat cât și pentru cele cu taxe, să organizăm, în toamnă, o nouă sesiune de admitere, în urma căreia să completăm toate aceste locuri”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

Listele cu candidații admiși în această sesiune la Universitatea din Petroșani, sunt disponibile pe situl instituției academice din Valea Jiului și pot fi consultate urmând linkul următor:

https://www.upet.ro/admitere/2020/rezultate/

Potrivit metodologiei de admitere, în perioada 24 – 28 iulie 2020 aceștia sunt invitați la sediul Universității din Petroșani pentru confirmarea locului ocupat prin concurs (Program: vineri 9-15, sâmbătă 9-12, luni-marți 9-15).

Taxa de înmatriculare (30 lei pentru studii de licență, 60 lei studii de master) trebuie achitată din momentul în care ați fost declarat admis, începând din 24 iulie până în 28 iulie pentru confirmarea locului, iar dovada plății trebuie prezentată la secretariatul facultății. Este nevoie de diplomele în original pentru confirmarea locurilor „român buget” (fără taxă). Dacă ați fost admis la locurile cu taxă, se depun la dosar actele în copie xerox, dar trebuie să prezentați acte în original pentru certificarea cu originalul.