Cele mai mari investiții în infrastructura locală din istoria municipiului Lupeni, realizate în mandatul primarului social-democrat Lucian Resmeriță

Home Administrație Cele mai mari investiții în infrastructura locală din istoria municipiului Lupeni, realizate în mandatul primarului social-democrat Lucian Resmeriță
Cele mai mari investiții în infrastructura locală din istoria municipiului Lupeni, realizate în mandatul primarului social-democrat Lucian Resmeriță

Indiferent din ce unghi am privi acest lucru, faptul că ”Omul Anului” în Valea Jiului este Lucian Resmeriță – primarul municipiului Lupeni, este o realitate incontestabilă. Dacă avem în vedere faptul că, în ceea ce privește așteptările locuitorilor din acest municipiu, infrastructura publică a reprezentat principalul punct de pe agenda de lucru a primarului, atunci pentru Lucian Resmeriță titlul de ”Omul Anului” este cu atât mai justificat cu cât, în mandatul său, pe raza municipiului Lupeni a fost pus în aplicare cel mai ambițios program de dezvoltare.

Nu mai puțin de 16 milioane de lei din fonduri atrase pe programe europene, pe programe guvernamentale și suplimentate de la Bugetul local, au fost investiți în cel mai mare program de dezvoltare a infrastructurii rutiere și pietonale din întreaga istorie a acestei localități care are astăzi cea mai modernă rețea publică de drumuri, trotuare, alei de acces și parcări din toată Valea Jiului.

Iar programul de dezvoltare a infrastructurii rutiere și pietonale continuă la Lupeni, pentru ca municipiul să capete, și din această perspectivă, o înfățișare modernă, europeană, dar și pentru că, dascăl fiind în profesia sa de bază, primarul Lucian Resmeriță știe că un premiu, mai ales unul ce definește ”Omul Anului” în Valea Jiului, trebuie confirmat zi de zi prin fapte.

Chiar dacă a fost nevoie de ceva timp pentru a scrie proiecte de anvergură și pentru a obține fondurile necesare pentru implementarea acestora, așteptarea a meritat, având în vedere că la Lupeni au fost atrase fonduri pentru investițiile necesare în modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale fără precedent. Acest lucru a permis administrației conduse de primarul Lucian Resmeriță să deschidă șantiere de investiții în toate zonele orașului și să deruleze lucrările necesare într-un ritm rapid, schimbând radical imaginea orașului doar într-un singur mandat, și acela unul incomplet, de numai 3 ani.

Lucrări majore au avut loc și în zona de vest a localității, în Cartierul Bărbăteni. Aici au fost modernizate toate cele 4 benzi de circulație de pe Bulevardul Păcii, de la fosta fabrică TESMA și până la ieșirea spre Uricani, în zona societății de gospodărie Universal Edil. Pentru acest obiectiv de
investiții a fost implementat un program cu fonduri atrase de la Uniunea Europeană.

În același timp, au fost atrași bani de la bugetul de stat, prin PNDL, pentru modernizarea trotuarelor care mărginesc Bulevardul Păcii, pe ambele sensuri ale drumului, dar și pentru modernizarea drumurilor și căilor de acces către blocurile din Cartierul Bărbăteni. În plus, peste tot unde a fost posibil, au fost configurate, cu bani de la Bugetul local, parcări rezidențiale pentru locatarii proprietari de autoturisme din acest important cartier al Lupeniului. Important de precizat este și faptul că toate aceste investiții s-au derulat nu doar în zonele cu impact vizual mai mare, așa cum au mai fost voci care au acreditat o astfel de idee, ci și în zonele din spatele blocurilor dar și pe unele din străzile vicinale, care deservesc gospodării ale cetățenilor, cum este spre exemplu, în această zonă, strada Bărbăteni, unde pe întreaga lungime de aproape o jumătate de kilometru a acesteia, a fost turnat, în premieră, un covor de asfalt. ”Ne interesează fiecare zonă, fiecare cartier și fiecare stradă și am făcut și vom face în continuare în așa fel încât să realizăm lucrările necesare pentru reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale peste tot unde acestea sunt necesare. Vreau să-i asigur pe cetățenii municipiului Lupeni că nu există nici un loc din oraș pe care să nu-l avem în vedere pentru executarea lucrărilor de infrastructură și a celor edilitar-gospodărești care se impun”, a declarat  primarul Lucian Resmeriță.

Între cartierele Lupeniului, cel numit al Viitorului s-a bucurat, în ultimii ani, de o atenție aparte, iar primarul Lucian Resmeriță și administrația locală condusă de acesta au demarat o serie de proiecte menite să îmbunătățească condițiile de viață ale oamenilor și să aducă și acest cartier la standardele de dezvoltare care marchează prezentul comunității locale din municipiul Lupeni.

Grație fondurilor atrase de municipalitate, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) aici au putut fi realizate o serie de lucrări semnificative care au vizat, în primul rând, reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport rutier și pietonal. În cadrul acestui proiect au fost montate borduri noi, s-a turnat asfalt pe toate străzile din cartier, precum și pe arterele pietonale, dar au fost amenajate și moderne alei de acces ale cetățenilor la scările de bloc, în jurul cărora, acolo unde spațiul a permis acest lucru, s-au amenajat și locuri de parcare ori au fost reabilitate spațiile verzi.

În acest cartier, grație unui important proiect european destinat persoanelor vulnerabile, sunt realizate în prezent și lucrări de reabilitare a unui bloc de locuințe sociale, iar în cadrul proiectului derulat de compania de apă, se execută și importante lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare. ”Reabilitarea drumurilor, străzilor și trotuarelor a reprezentat una dintre provocările majore ale mandatului meu de primar și am mulțumirea faptului că am reușit să obținem rezultate bune și foarte bune în toate cartierele din oraș, cărora le-am acordat, în egală măsură, atenția cuvenită”, spune primarul Lucian
Resmeriță. Încă o dovadă concretă în acest sens o constituie lucrările realizate pe Aleea Castanilor, care au condus la modernizarea străzilor, a trotuarelor și a aleilor pietonale de acces la toate locurile de locuințe din acest frumos cartier rezidențial din zona de centru a municipiului Lupeni. De altfel, pe Aleea Castanilor au fost realizate de la zero numeroase alei pietonale noi menite să
faciliteze accesul cetățenilor din strada principală către scările de bloc.

Important de precizat este și faptul că, dincolo de investițiile publice privind reabilitarea căilor rutiere și pietonale, în toate aceste cartiere, cu concursul și sprijinul cetățenilor, au fost reabilitate
zonele verzi din jurul blocurilor de locuințe, unde au apărut frumoase grădini florare, realizate și îngrijite chiar de locatari.

Schimbarea la față a Bulevardului Tudor Vladimirescu și a zonelor adiacente acestuia constituie una din cele mai importante realizări ale administrației Resmeriță

Fără îndoială că proiectul privind modernizarea Bulevardului Tudor Vladimirescu, cea mai mare arteră rutieră a municipiului Lupeni, constituie un etalon în ceea ce înseamnă implementarea cu
succes a unui proiect de infrastructură publică locală. Pentru a realiza acest lucru, Primăria din Lupeni a reușit să pună la un loc resurse atrase din mai multe direcții, fapt care a permis realizarea în timp record și în condiții de maximă calitate a acestei investiții, considerată de cei mai mulți dintre lupeneni drept cea mai importantă realizare a administrației conduse de primarul Lucian
Resmeriță.

Pentru modernizarea carosabilului, pe toate cele 4 benzi de circulație de pe întreaga suprafață a Bulevardului Tudor Vladimirescu, respectiv de la intrarea în municipiul Lupeni (zona Peco Baril) și până la conexiunea cu Bulevardul Păcii (în zona TESMA) a fost turnat un nou covor de asfalt și au fost înlocuite bordurile de pe marginea drumului în cadrul unui proiect european în valoare totală de circa 7 milioane de euro, fonduri nerambursabile, din care contribuția locală a fost de numai 2%. În cadrul acestui proiect a fost configurat și primul sens giratoriu din localitate care, pe lângă faptul că fluidizează circulația rutieră în zona intersecției Bulevardului T. Vladimirescu cu șoseaua de centură și cu strada de acces către Spitalul Municipal, aduce și un plus de imagine acestei zone, punând în valoare statuia minerului și, mai ales, ansamblul monumental ”Lupeni 29” al sculptorului Ion Irimescu și noua piațetă publică amenajată în jurul acestuia.

Concomitent cu lucrările de modernizare ale carosabilului, s-au derulat și ample lucrări de reabilitare a trotuarelor și aleilor de acces la scările de bloc de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, pe ambele părți ale acestuia. Pentru finanțarea acestui program de investiții, primarul Lucian
Resmeriță și echipa acestuia au reușit să atragă resursele financiare necesare de la Guvern, prin programul PNDL, iar acolo unde au mai fost necesare investiții suplimentare, au fost alocați bani de la Bugetul local pentru realizarea acestora.

Grație acestui mod de acțiune, astăzi Bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiul Lupeni a schimbat radical imaginea zonei centrale a municipiului Lupeni, fiind totodată și primul proiect al administrației conduse de Lucian Resmeriță, concretizat în modernizarea integrală a drumurilor și trotuarelor de pe această arteră principală a localității, ce reprezintă astăzi o adevărată șosea de
promenadă, așa cum și-au dorit cetățenii.

În ceea ce privește arealul Bulevardului Tudor Vladimirescu, de o parte și de cealaltă a căruia se află cel mai mare cartier al Lupeniului, ce poartă la rândul său numele acestui remarcabil personaj al istoriei noastre naționale, programul de investiții în ceea ce privește modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale a vizat nu doar șoseaua principală și trotuarele care o mărginesc, ci și modernizarea străzilor și trotuarelor din cartierele de locuințe adiacente acestora.

Spre exemplu, ample lucrări de acest fel au fost efectuate pe toate străzile din cartierul Parângului, unde drumurile au fost modernizate prin turnarea unui nou covor de asfalt, iar trotuarele și aleile de acces la blocurile de locuințe au fost și ele asfaltate. În plus, și în acest cartier au fost configurate și amenajate corespunzător, o serie de noi locuri pentru parcarea autoturismelor.

Pentru realizarea conexiunilor între Bulevardul Tudor Vladimirescu și șoseaua de centură a municipiului Lupeni (DN 66A) au fost efectuate de asemenea lucrări de modernizare a acestor drumuri de legătură, un exemplu edificator fiind strada Gheorghe Șincai (care face legătura cu șoseaua de centură din str. Parângului) sau strada Spiru Haret (care face legătura cu șoseaua de centură din Bulevardul Tudor Vladimirescu). Lucrări de modernizare au fost realizate, totodată, pe spațiul pietonal din zona Cinematografului Cultural, precum și în parcarea din fața Compartimentului de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal.

O altă importantă lucrare realizată în zona cartierului Parângului este cea de reabilitare a scărilor de acces pentru pietoni, dinspre Bulevardul T. Vladimirescu (în zona Lidl), această lucrare fiind executată la cererea expresă a locuitorilor din zonă. ”Chiar dacă acest lucru ar putea fi considerat un clișeu, biroul de lucru al primarului este, de cele mai multe ori, pe stradă, în locurile în care se derulează investițiile publice. Toate aceste investiții sunt, în primul rând, rodul discuțiilor pe care atât eu, cât și domnul viceprimar Iacob Mesaroș (cu care fac o echipă foarte bună la Primărie), dar și alți membri ai echipei noastre, le-am avut și le avem permanent cu cetățenii municipiului Lupeni. Dumnealor sunt cei care ne spun care le sunt așteptările, care le sunt dorințele, care le sunt prioritățile, iar noi consemnăm toate aceste lucruri și căutăm soluții pentru a le pune în practică. De aceea, lucrările pe care am reușit să le ducem deja la bun sfârșit sunt apreciate de cetățeni, de aceea proiectele noastre de viitor sunt cunoscute și se bucură de încrederea oamenilor. Până la urmă, interesul nostru comun este acela de a dezvolta municipiul nostru și mă bucur că, în acest scop, am parte de sprijinul și implicarea directă a cetățenilor”, consideră Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Calea Brăii și căile de acces spre stațiunea turistică Straja, parte importantă a programului de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Lupeni

De pe acum este cunoscut și recunoscut rolul important pe care dezvoltarea stațiunii turistice Straja îl are pentru municipiul Lupeni. În acest context, modernizarea infrastructurii rutiere de acces spre zona turistică a constituit o responsabilitate majoră pe care administrația locală condusă de primarul Lucian Resmeriță a asumat-o și pentru care a acționat în consecință.

Astfel, pe Calea Brăii a fost modernizată integral partea carosabilă, precum și trotuarele care o mărginesc, pe toată porțiunea cuprinsă între intersecția cu Bulevardul Tudor Vladimirescu și Școala gimnazială nr.3. De aici, lucrările de reabilitare au continuat cu strada Straja, modernizată pe o lungime de 800 de metri, cu covor asfaltic, după ce, în prealabil au fost configurate și rețelele de colectare a apelor pluviale. Pentru că strada Straja nu poate fi lărgită iar în perioadele de vârf de sezon traficul este îngreunat aici de numărul mare de mașini, la inițiativa primarului Lucian Resmeriță a fost modernizată integral strada Pomilor, cu rigole, ziduri de sprijin și covor de asfalt, astfel încât, la nevoie, traficul dinspre Straja să poată fi dirijat de pe strada Straja și pe strada Pomilor, până la intersecția cu Bulevardul Tudor Vladimirescu.

Tot în ceea ce privește facilitarea accesului turiștilor în stațiunea Straja, primarul municipiului Lupeni a făcut demersurile necesare pe lângă Consiliul județean Hunedoara, care administrează drumul județean ce leagă strada Straja de zona cabanelor din munte. Acest drum a fost întreținut constant de autoritățile județene care au derulat totodată și mai multe programe de investiții care au vizat reabilitarea și modernizarea acestui drum.

Modernizări de drumuri și căi de acces în cartierul Ștefan dar și pe alte străzi de pe raza municipiului Lupeni

Considerat drept un proiect de importanță vitală pentru cetățenii care locuiesc în cartierul Ștefan din municipiul Lupeni, unul dintre cartierele istorice ale localității, dar și un proiect de suflet al primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, modernizarea drumului de acces și a străzilor din vechiul cartier muncitoresc Ștefan a devenit realitate în acest mandat, spre bucuria atât a edililor municipiului Lupeni, cât mai ales a cetățenilor care locuiesc aici și care-și văd astfel îndeplinit un vis.

Reabilitarea Cartierului Ștefan a fost un proiect de suflet nu doar pentru primarul Lucian Resmeriță, ci și pentru predecesorii săi sau, dacă doriți, un proiect de suflet pentru toți primarii Resmeriță care au avut, fiecare în parte, acțiuni concrete în această direcție. Derularea proiectului privind modernizarea infrastructurii din Ștefan a început efectiv în perioada în care primar era Cristian Resmeriță, pe un proiect întocmit de fostul primar Cornel Resmeriță și a fost definitivat în mandatul actualului primar, Lucian Resmeriță.

Primarul municipiului Lupeni mai spune că după ce în anii precedenți în acest cartier a fost asfaltat pentru prima oară în istorie drumul de acces și strada principală, anul acesta a consemnat deja o nouă investiție majoră: introducerea în cartierul Ștefan a rețelelor publice de apă potabilă și
canalizare. Lucrările la acest proiect sunt în plină desfășurare, iar cei care implementează acest proiect dau asigurări că, acolo unde vor fi făcute săpături pentru introducerea conductelor noi, infrastructura de transport rutier și pietonal va fi refăcută în întregime.

Și alte cartiere de case situate pe dealurile din jurul municipiului Lupeni ori în diferite zone de la marginea orașului au stat în atenția primarului Lucian Resmeriță atunci când a fost întocmit Programul de reabilitare și modernizare a drumurilor publice. Astfel, asfaltul a ajuns, în premieră, și pe unele străzi greu accesibile precum Strada Retezatului, Strada Tusu ori Strada Vânătorilor. Pe celelalte străzi, acolo încă nu au putut fi realizate investiții similare în infrastructura de transport rutier, s-a acționat constant pentru reabilitare prin pietruire și nivelare, după caz. Dorința primarului municipiului Lupeni este însă aceea ca an de an noi străzi și de acest fel să intre în
reabilitare, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, toate străzile de pe harta municipiului Lupeni să fie asfaltate.