Finanțare europeană pentru încă o școală din Lupeni. Școala gimnazială nr. 1 modernizată cu aproape 18 milioane de lei.

Home Administrație Finanțare europeană pentru încă o școală din Lupeni. Școala gimnazială nr. 1 modernizată cu aproape 18 milioane de lei.
Finanțare europeană pentru încă o școală din Lupeni. Școala gimnazială nr. 1 modernizată cu aproape 18 milioane de lei.
Pe lista obiectivelor de pe raza municipiului Lupeni, finanțate din fonduri europene, în domeniul educațional, se înscrie începând cu data de 9 septembrie 2020 și Școala gimnazială nr. 1. Asta după ce proiectul depus la ADR Vest de Primăria municipiului Lupeni a trecut de toate etapele de evaluare, iar în aceste zile primarul Lucian Resmeriţă a semnat contractul de finanţare pentru această importantă investiție.
Potrivit declarațiilor primarului municipiului Lupeni, proiectul care vizează reabilitarea și echiparea Școlii gimnaziale nr. 1 cu materiale didactice necesare derulării în condiții optime a procesului educațional, cuprinde și o componentă prin care autoritățile de la Lupeni vor putea reabiluta căile de acces pietonal către această instituție de învățământ, în zona cuprinsă între străzile Bisericii și Pădurarilor. ”Vorbim, în acest caz, despre un proiect pe fonduri europene care are două componente, respectiv Componenta A, în care se modernizează complet clădirea şcolii, se echipează şcoala cu mobilier şi echipament didactic modern, se realizează o sală de sport modernă cu vestiare şi facilităţi sanitare, se construieşte un teren de sport nou, ultramodern, se vor efectua amenajări exterioare moderne cu zone verzi, cu rol estetic și cu iluminat modern. De asemenea, avem o a doua componentă, respectiv Componenta B prin care va fi reabilitată zona dintre străzile Bisericii şi Pădurarilor, prin amenajarea aleii pietonale, prin amenajarea unui trotuar pe strada Pădurarilor dar şi prin realizarea unei extinderi a acestei străzi”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta precizează că valoarea acestui contract este de 17.156.645 lei și este finanţat din fonduri europene nerambursabile, atrase pe axele disponibile în Regiunea de Vest a României.
”Sunt foarte bucuros că am reuşit să obţinem finanţarea acestui proiect care vizează modernizarea Şcolii Gimnaziale Nr.1 din municipiul Lupeni precum şi a căilor de acces la şcoală. Lucrările sunt unele complexe, pentru că au ca obiect atât reabilitarea şi modernizarea clădirii dar şi echiparea școlii cu mobilier nou şi echipament educaţional modern, realizarea unei săli de sport şi construirea unui teren de sport exterior ultramodern, precum și amenajarea zonelor verzi din jurul şcolii şi asigurarea unui iluminat stradal eficient și modern. Este un proiect complex, ambiţios, care va fi realizat la cele mai înalte standarde pentru un învăţământ de calitate. Prin aceste tipuri de proiecte care au ca scop modernizarea unităţilor de învăţământ  ne dorim să oferim cele mai bune condiții de studiu copiilor din municipiul Lupeni. Vom continua, să facem toate eforturile pentru ca Primăria Municipiului Lupeni să atragă cât mai multe fonduri europene, cu ajutorul cărora să modernizăm unităţile de învăţământ şi să dezvoltăm în totalitate municipiul Lupeni”, a mai declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Reamintim faptul că la Lupeni toate instituțiile de învățământ beneficiază de programe de reabilitare și modernizare, cele mai multe urmând să fie implementate în perioada următoare, cu fonduri atrase de Primăria municipiului Lupeni de la Uniunea Europeană.