Start cu dreptul pentru ”Legea Resmeriță III” și la Camera Deputaților

Legea inițiată de senatorul PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță prin care personalul didactic calificat de predare şi conducere, personalul medical şi cel din unităţile de asistenţă socială care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate, inclusiv în localităţile Petroşani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa şi Uricari din judeţul Hunedoara ar urma să beneficieze de o indemnizaţie de până la 20% din salariul de bază în raport cu zona geografică respectivă a demarat cu succes și la Camera Deputaților, după ce în cursul acestei luni ea a fost adoptată de Senat.

În cursul zilei de 23 septembrie, în urma analizării proiectului legislativ cunoscut în Valea Jiului drept ”Legea Resmeriță III” la Comisia pentru Drepturile Omului, acesta a primit vot favorabil din partea deputaților care fac parte din această comisie parlamentară.

”Salut decizia colegilor de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a Camerei Deputaților, care au dat aviz favorabil inițiativei mele legislative cu nr. 558/2020 prin care se doreşte reintroducerea așa-numitului ”spor de Valea Jiului” pentru cei care lucrează în sănătate, învăţământ şi protecţie socială. Le mulțumesc colegilor deputați pentru acest prim aviz favorabil pentru o lege care, în opinia mea, vine în sprijinul unor categorii profesionale deosebit de importante dar și în sprijinul comunităților care se confruntă cu fenomenul depopulării, iar eu cred că prin această lege acest fenomen poate fi oprit iar Valea Jiului poate redeveni o zonă atractivă pentru profesori, medici, asistenți sociali, categorii profesionale de care orice comunitate are atât de multă nevoie. Am convingerea că acest proiect legislativ al meu se va bucura de atenția și, mai ales, de votul, colegilor de la Camera Deputaților, astfel încât el să se transforme, cât mai repede posibil, într-o nouă lege care pune pe primul loc oamenii”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță, inițiatorul acestui proiect legislativ.