Prof. Malvine Socaci (PSD) susținută pentru funcția de viceprimar la Vulcan de Pro-România, PSD și PNL

Home Stiri la zi Prof. Malvine Socaci (PSD) susținută pentru funcția de viceprimar la Vulcan de Pro-România, PSD și PNL
Prof. Malvine Socaci (PSD) susținută pentru funcția de viceprimar la Vulcan de Pro-România, PSD și PNL

Consecvent promisiunilor pe care le-a făcut în campania electorală pentru alegerile locale, primarul ales al municipiului Vulcan, Cristian Merișanu și-a propus să-și înceapă mandatul într-o deplină colaborare cu toate forțele politice care au fost creditate de vulcăneni cu reprezentativitate în viitorul Consiliul local municipal. În acest context, încă înainte de ședința de constituire a noului Consiliu local primarul ales Cristian Merișanu i-a invitat astăzi pe noii aleși la o discuție comună urmată de o conferință de presă, la sediul Pro România de la Vulcan.

Demersul este considerat de către noul primar și unul care dă tonul unei noi abordări a actului de administrație publică locală de la Vulcan, unul în deplină transparență, cu informații corecte și prompte oferite cetățenilor. ”Începând din acest mandat, comunicarea şi informarea cetăţenului va fi una corectă, punctuală şi la zi. Nu vom mai aştepta ca oamenii să facă speculaţii, vom ieşi de fiecare dată şi vom spune lucrurilor pe nume. În acest context i-am invitat și astăzi, aici, lângă noi, pe toţi consilieri aleşi în data de 27 septembrie, pentru că vreau să facem împreună o alianţă pentru Vulcan. Consider că am fost aleşi de cetăţeni şi fiecare cetățean trebuie să fie reprezentat aşa cum se cuvine, pornind chiar de la desemnarea celui care va fi viitorul viceprimar al municipiului Vulcan. Am analizat foarte bine structura Consiliului Local şi împreună cu colegii mei am hotărât că, la Vulcan, trebuie și putem să facem echipă cu toată lumea. Din păcate, cei de la USR,  nici nu au vrut să audă, ei vor să facă opoziţie, și pentru că nu le-am putut oferi postul de viceprimar, au refuzat și să vină astăzi, la această întâlnire”, a declarat Cristian Merișanu.

Acesta a dezvăluit și faptul că, în urma discuțiilor politice constructive care au avut loc, dar și luând în considerare faptul că PSD are în viitoarea structură a Consiliului local Vulcan cel mai mare număr de consilieri (7), a propus colegilor de la Pro România, PNL și PSD ca viitorul viceprimar al Vulcanului să fie desemnat din rândul consilierilor social-democrați. ”Pentru că PSD are 7 consilieri şi pentru că sunt un om corect, am stabilit că PSD va avea viceprimarul. După discuţiile purtate cu consilierii mei, dar și cu colegii de la PSD, pornind și de la contextul actual în care Educația este o prioritate pentru noi toți, am nominalizat un om cu o experienţă profesională și managerială deosebită. Astfel, voi propune Consiliului local Vulcan alegerea doamnei profesor Malvine Socaci în această funcție, un om cu care am colaborat foarte bine în anii anteriori, la foarte multe activităţi unde ne-am completat bine unul pe celălalt. Eu cred că decizia noastră este una corectă și apreciată ca atare de cetățenii Vulcanului și îmi doresc ca, alături de toți ceilalți colegi din Consiliul local să acționăm în așa fel încât proiectele noastre comune pentru Vulcan și promisiunile pe care le-am făcut cetățenilor, să devină realitate. Vulcanul s-a săturat de dezbinare, cred că este momentul să o luăm de la capăt și să fim uniţi pentru dezvoltarea Vulcanului”, a mai spus primarul ales Cristian Merișanu.

Prof. Malvine Socaci este un nume cu rezonanță și cu prestanță în viața publică a municipiului Vulcan. Cadru didactic energic și devotat, manager vreme de mai mulți ani al Liceului ”Mihai Viteazu” din municipiul Vulcan, consilier local și prezență activă în comunitatea locală, prof. Malvine Socaci spune că a acceptat propunerea făcută de noul primar al municipiului Vulcan ca pe o îndatorire a sa față de vulcăneni. ”Atunci când a fost ales președinte al Americii, J.F. Kennedy le-a spus americanilor: ”Nu vă întrebați ce face țara pentru voi, ci întrebați-vă ce puteți face voi pentru țară!” Pornind de la acest motto, chiar dacă personal nu mai trebuie să-mi dovedesc nimic mie însămi, am acceptat această nouă provocare cu convingerea că-mi pot pune în slujba comunității Vulcanului experiența, astfel încât să pot face, la rândul meu, ceva pentru acest oraș. Vreau să-i asigur pe vulcăneni că împreună cu aceşti consilieri, de la PSD, Pro România şi PNL vom face tot ceea ce este necesar pentru binele vulcănenilor, pentru tineri, pentru că eu cel puțin, toată viaţa asta am făcut. Vă asigur de tot sprijinul meu necondiţionat . În altă ordine de idei, cei care mă cunosc știu că am fost şi voi rămâne un om al dialogului, inclusiv al celui din politică. Pentru că şi din contradicţie, din dezbaterea de idei, prin dialog se pot naşte idei extraordinare pentru oameni”, a declarat prof. Malvine Socaci.

Printre invitații de astăzi, la întâlnirea forțelor politice din noul Consiliu local de la Vulcan a participat și senatorul Cristian Resmeriță, coordonatorul filialelor locale ale PSD din Valea Jiului. Acesta a arătat că decizia primarului ales Cristian Merișanu și a colegilor din echipa Pro România de a nominaliza un social-democrat pentru funcția de viceprimar și un om de excepție precum prof. Malvine Socaci este una nu doar înțeleaptă, ci se va dovedi a fi și una eficientă în ceea ce privește continuarea programului de dezvoltare al municipiului Vulcan. ”În primul rând, vreau să felicit toţi consilerii locali care au reuşit să-şi obţină mandatele în aceste alegeri. La nivelul municipiului Vulcan PSD a reușit să câştige alegerile, având 7 consilieri locali și de aceea, îi mulțumesc primarului Cristian Merișanu pentru decizia înțeleaptă de a ține cont de interesul majorității cetățenilor în ceea ce privește nominalizarea viceprimarului. În calitate de cetăţean dar şi de senator, vă asigur că perioada de timp care va urma va fi una a colaborării pentru interesul municipiului Vulcan. Mă bucur că astăzi suntem aici reprezentanţi ai mai multor partide politice salut decizia colegilor mei din PSD de a da curs acestei propuneri venite din partea domnului primar Merișanu. Cred că este binevenită această coaliţie pentru Vulcan şi primul rezultat este acela că am ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte poziţia de viceprimar, pe care PSD o va ocupa și sunt convins că doamna profesor Malvine Socaci va deveni un colaborator al primarului, al cetăţenilor, dar şi al meu. Îi  mulţumesc în același timp și colegului nostru Pompiliu Barbu, care face parte din echipa PSD Vulcan și care a asumat reprezentarea PSD și conducerea interimară a primăriei în această perioadă grea. Cu toții, împreună, putem face tot ceea ce este necesar ca cetățenii municipiului Vulcan să aibă o viață frumoasă și liniștită în acest oraș, iar tinerii noștri să găsească toate motivele pentru a rămâne aici, iar cei care au plecat, să se întoarcă”,  a declarat senatorul Cristian Resmeriţă, președintele executiv al PSD Hunedoara.

Noua alianță pentru Vulcan, convenită de reprezentanții Pro România, PSD și PNL va fi oficializată imediat după ședința constitutivă a noului Consiliu local al municipiului Vulcan, prin alegerea în funcția de viceprimar a consilierului social-democrat Malvine Socaci. Primarul ales Cristian Merișanu spune că, în același spirit al transparenței și deschiderii administrației locale spre cetățeni, această primă reuniune a noului Consiliu local municipal de la Vulcan va avea loc la Cinematograful ”Luceafărul”, astfel încât toți cei interesați să poată participa, desigur cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Data acestui eveniment urmează să fie anunțată de Instituția Prefectului județului Hunedoara.